Ad imageAd image

ZVONOTECĂ: Mircea Dolha, coșmarul lui Costel Pîrvănoiu. L-ar putea lăsa din nou fără candidatură

Ad imageAd image

Umblă vorba prin oraș, iar dacă nu ar fi ceva la mijloc, sigur nu auzeam nimic, cum că, după ce a divorțat de PSD, Mircea Dolha va candida totuși la Primăria Baia Mare. Până aici știam și noi, ne-a zis chiar fiul său, într-o postare pe Facebook.

Zvonul mai zice că s-ar putea ca Dolha să candideze de la… AUR. Și apoi să vezi ce față face Costel Pîrvănoiu (dat drept candidatul AUR la primărie) dacă îi iese lui Mircea Dolha schema horminț cu AUR-ul! Prima dată și-a luat-o în freză Pârvănoiu anul trecut, când l-a adus Gabi Zetea pe Dolha în PSD, pe ritmurile melodiei ”Mă voi întoarce – După ani și ani”.

La vremea aia, omul de afaceri Pîrvănoiu, care era secretar executiv al PSD Baia Mare, trăgea să îl convingă pe președintele Zetea să îl lase pe el să candideze la Primăria Baia Mare. Gabi Zetea l-a lăsat, doar că nu i-a spus de la ce partid ar fi mai avantajos să candideze. Pîrvănoiu a crezut că aducerea lui Dolha e o glumă, dar a realizat imediat că trebuie să se reorienteze, după ce Dolha a fost uns președinte interimar la PSD Baia Mare, fiind o variantă viabilă pentru candidatura la primărie.

A bifat Pîrvănoiu câteva tentative cu mai multe partide, dar nu i-a ieșit de o candidatură de primar. Noroc că Doru Dăncuș s-a sucit și el, prinzând lozul cu PSD, așa că, în sfârșit, Pîrvănoiu a putut bate viguros palma cu George Simion, pe care l-a asigurat că va fi următorul primar băimărean. Sau, dacă printr-o întâmplare supusă cu totul hazardului, nu ar câștiga (ceea ce ar fi absolut surprinzător pentru orice analist politic), oricum va face o figură frumoasă și va ieși de pe teren cu tricoul leoarcă.

Iată că destinul e din nou imprevizibil cu Pîvănoiu, iar Dolha i-ar putea sufla candidatura și șansa uriașă ca omul de afaceri să ajungă primar. Dacă și de data asta Dolha îi ia locul, trebuie să recunoaștem deschis că atâta ghinion politic nu am mai văzut, iar Pîrvănoiu trebuie să își facă partidul lui, să fie sigur că are candidatura în buzunar. Deși, la câtă neșansă l-a lovit până acum, nu e bistoș că și în partidul lui se va găsi un pui de Dolha care să îl faulteze.

Să nu ziceți că nu v-am spus!

C. ȘACALUL

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu