VIDEO: Borșa – Schimbarea la față, prin investițiile în turism

Ad imageAd image

Turismul este și va fi o prioritate pentru județul Maramureș, spune Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean. Pentru modul în care acest domeniu poate revigora zone ”moarte” economic, Zetea aduce ca exemplu orașul Borșa. La începutul anilor 2000, nostalgia industriei miniere domina încă localitatea. Traiul oamenilor era asigurat din lemnul dat de pădurile tăiate haotic, de cele mai multe ori, ilegal, iar orașul încăpuse pe mâna unor clanuri ce foloseau orice, chiar și violența, pentru a se impune.

După două decenii, fața localității străjuite de Pietrosul Rodnei apare total schimbată. În bine. Turismul, probabil unica șansă a zonei, a făcut ca Borșa să nu mai fie căutată pe Google pentru știri difuzate la ora 5, ci pentru ofertele turistice bogate pe care le are.

Dincolo de eficiența administrativă dovedită în ultimii ani, reușita Borșei constă în două investiții concrete: una, publică, în zona sporturilor de iarnă (telegondolă, pârtie de schi), iar cealaltă, determinată într-un fel de prima, privată. Multele, probabil sutele de milioane de euro, investite în infrastructura de cazare de borșenii reveniți în țară, cu bani câștigați în străinătate, în mare parte, au trezit interesul turiștilor pentru Borșa.

Gabriel Zetea concluzionează că un factor determinant pentru ”schimbarea la față” a localității este dat de interesul public manifestat la nivel turistic.

Precizează președintele Consiliului Județean Maramureș, într-o postare, pe rețeaua de socializare Facebook.

Detalii, în VIDEO atașat articolului.

Ziar Maramureș

Citește și despre modul în care borșenii reprezintă Maramureșul în străinătate.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu