Un diamant alb de 378 de carate, descoperit într-o mină din Botswana

Ad imageAd image

Compania minieră de exploatare a diamantelor Lucara Diamond a descoperit un alt diamant alb intact de tipul IIa, în greutate de 378 de carate, în Botswana, un stat din sudul Africii, informează Xinhua, transmite AGERPRES.

Descoperirea vine la două săptămâni după ce compania minieră a dezgropat un alt diamant alb de 341 de carate din mina Karowe, în Botswana.

”Acest diamant superb de 378 de carate este a doua descoperire de peste 300 de carate până acum anul acesta, marcând un 2021 care a debutat în forţă”, a spus Eira Thomas, directorul general al Lucara într-un comunicat transmis marţi prin intermediul bursei locale.

Thomas a spus că mina Karowe continuă să scoată în evidenţă potenţialul diamantelor din Botswana.

”Recuperarea continuă şi consistentă a unor diamante de mari dimensiuni, cum ar fi cele de 378, respectiv 341 de carate, vine într-un moment critic şi oferă putere continuă şi un motiv în plus oportunităţii de a finanţa şi construi extinderea subterană la Karowe, care va face ca mineritul să continue pentru cel puţin 13 ani după ce exploatarea de suprafaţă îşi va închide operaţiunile în 2026”, a spus Thomas.

Thomas a mai precizat că diamantul de 378 de carate reprezintă cel de-al 55-lea diamant cu o greutate mai mare de 200 de carate descoperit la Karowe din 2015.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu