Ulmeni: A fugit de poliție, dar a fost prins la scurt timp

Ad imageAd image
Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.

Luni, în jurul orei 19.00, patrula de siguranță publică a Poliției Oraşului Ulmeni, în timp ce executa serviciul de supraveghere şi control a traficului rutier pe D.J. 108A în localitatea Tohat a efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism.

Întrucât conducătorul autoturismului nu a oprit, s-a procedat la urmărirea acestuia, pe o distanță de aproximativ 300 de m.

La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 32 ani din Tohat, iar pentru că acesta emana halenă alcoolică s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest.

Rezultatul a fost de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Centrul Medical de Permanență Ulmeni unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, conform IPJ.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe.

ZiarMM

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu