TRAGEDIE – Moiseian de 26 de ani decedat după ce s-a răsturnat cu mașina în Izvorul Negru

Ad imageAd image
Prim ajutor

Tragedie aseară la Moisei. Acolom unde un moiseian de doar 26 de ani a decedat în urma unui accident rutier petrecut pe DN17C. Polițiștii din Vișeu de Sus au fost sesizați aseară, la ora 22.49, cu privire la faptul că pe DN17C a avut loc un accident rutier cu victime.

„Un bărbat din Moisei, în vârstă de 26 de ani, a condus un autoturism dinspre Săcel spre Moisei, pe un carosabil umed, într-o curbă a pierdut controlului volanului, a intrat pe contrasens și a acroșat un parapet metalic și s-a răsturnat în albhia pârâului Izvorul Negru. Șoferul, împreună cu alte două persoane, au fost transportate la Spitalul Borșa. Din păcate, șoferul a decedat, iar celelalte două victime, de 31, respectiv 22 de ani, au rămas sub supraveghere medicală. Verificările efectuate au stabilit faptul că șoferul avea permisul reținut. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducere fără permis”, precizează IPJ Maramureș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu