Ajuns anul acesta la cea de-a 53-a ediție, evenimentul Tânjaua Hotenarilor din comuna Ocna Șugatag a fost unul reușit, în ciuda ploii care a persistat în mare parte din program.
”Evenimentul a fost frumos, un pic ne-a încurcat ploaia, dar surprinzător față de vreme a fost foarte multă lume. Am avut invitați de seamă, artiști care au făcut atmosferă, până la urmă a ieșit și soarele și totul a fost frumos”, a spus Ioan Oanea, primarul comunei Ocna Șugatag.
Tânjaua Hotenarilor îl sărbătorește pe cel dintâi gospodar ieșit la arat, iar în 2023, acesta a fost Viorel Marinca (foto – primul de jos) din satul Hoteni.
ZiarMM


