- ADVERTISEMENT -
Ad imageAd image

Stenogramele Horea 46 A (V) – Directorul Calin Coros a incheiat un act aditional la contractul de vanzare – cumparare a blocului, desi hotararea de Consiliu Local nu era valabila si a fost anulata de prefect

In cadrul sedintei de Consiliu Local din octombrie, 2006, secretarul Rodica Brad a prezentat alesilor locali o adresa din partea Prefecturii in care se precizeaza ca hotarare a adoptata anterior, prin care la pretul cu care Primaria a cumparat blocul Horea 46 A se adauga si TVA, este una care nu a intocmit cvorumul necesar si nu este legala. Evident, a fost momentul pentru alte discutii pentru modul in care s-a facut plata TVA.

De asemenea, alesii locali s-au intrebat cum este posibil sa existe o hotarare de Consiliu Local contestata la Prefectura si nelegala, Serviciul de Administrarea Patrimoniului sa incheie un act aditional la contract. Stenogramele vorbesc de la sine. Ulterior, consilierii local au revocat vechea hotarare, dar actul aditional se semnase si producea efecte.

Dupa revocarea hotararii, Primaria a refuzat sa ii plateasca lui Liviu Chira restul de bani, iar acesta s-a adresat instantei de judecata, cerand respectarea contractului de vanzare-cumparare. Iar instanta i-a dat castig de cauza.

Mai jos, fragmentele in care se face referire la situatia blocului Horea 46, asa cum apar ele in stenograma din 31 octombrie, 2006. Nu a fost omisa nicio fraza in care se vorbeste despre imobilul in cauza.

„31 oct 2006 – presedinte Mircea Dolha

Dl. Matei – Au fost niste evenimente in ultimele zile in Baia Mare, pe care nu vreau sa le comentez. Lasam pe cei in drept sa-si faca treaba. Il rog pe dl. primar sa nu mai arunce vina pe consilieri, pe tot Consiliul local, si orice se intampla in Baia Mare si nu-i convine Domniei Sale, sa fie tot Consiliul de vina, si orice este favorabil in Baia Mare, acestea toate apartin domnului primar.

Tot ce s-a intamplat acuma este o consecinta a modului in care a lucrat executivul. Trebuia sa intocmeasca corect hotararile, sa intocmeasca corect rapoartele de specialitate. Pentru ceea ce a facut domnul Vlasin, noi nu ne gandeam niciodata  ca se va ajunge la dl. primar Cristian Anghel, ci, in cel mai rau caz, se va ajunge la un functionar care nu a primit hartia respectiva.

Dl. primar – Nu cred ca s-a dat o data vina pe Consiliul local. Din punctul meu de vedere, executivul a pregatit corect si legal hotararea de Consiliu la care dvs. v-ati referit, nu exista nici un fel de referire critica la adresa ei si ati avut toate datele la indemana. In rest, sunt stipulatii pe care nu doresc sa le comentez.

Cred eu ca, in viitor, toate lucrurile se vor clarifica si veti fi convinsi si dvs. ca tot ceea ce s-a pus spre aprobare a avut un demers legal si totul este in perfecta regula. Mi se pare absolut incorect sa punem in aceeasi balanta o procedura legala de aprobare a unei hotarari de Consiliu necontestata de nimeni, cu o supozitie de existenta a unei hartii care nu poate fi demonstrata. Multumesc.

DIVERSE: 1.Adresa  observatorie privind HCL nr.428/2006  -Horea 46 A -Institutia Prefectului

Comisia V- Aviz favorabil pentru mentinerea HCL nr.428/2006

Dl. presedinte de sedinta – Facem din nou prezenta in sala pentru consilieri. Avem prezenti un numar de 22 de consilieri. Va rog sa va inscrieti la cuvant.

D-na secretar – Va amintesc ca HCL 428 din 2006 vizeaza acea modificare la hotararea prin care am aprobat achizitia blocului 46 B, modificare care a constat in mentiunea ca pretul stabilit de comisie cu vanzatorul contine si TVA si ca platile se vor face prin Serviciul de Patrimoniu.

La data respectiva s-a pus in discutie cvorumul. De fapt, si adresa observatorie se refera numai la cvorum, la aspectul cvorumului cu care s-a aprobat hotararea. Hotararea era de doua treimi, de patrimoniu, si noi am votat-o cu 14 voturi. Observatia Prefecturii se refera la acest aspect: ca trebuia votata cu doua treimi.

Dl. pres. – Am sa va citesc adresa.

Dl. pres. citeste adresa, material care este anexat la prezentul proces verbal si face parte integranta din acesta.

Dl. Niculescu – Opinia juridica exprimata de catre Prefectura si practic sustina si mentionata initial de catre secretara municipiului local, d-na Rodica Brad, este intemeiata, si din punctul meu de vedere raportat la prevederile legale invocate, eu voi vota pentru revocarea HCL pe problema cvorumului.

Binenteles ca, in discutie nu intra TVA, problema care se va  transa altundeva decat in fata Consiliului Local, intr-un alt proiect de hot. sau intr-o alta maniera prevazuta de catre dispozitiile legale. Imi insusesc critica din partea Prefecturii si din partea d-nei secretar Rodica Brad.

Dl. pres. – Dvs. ati mentinut avizul.

Dl. Niculescu – D-le presedinte, stimati colegi, vreau sa va aduc la cunostinta ca, in conformitate cu normele Regulamentului de functionare al Consiliului local, presedintele comisiei este obligat sa-si sustina avizul doar daca este nefavorabil, in conditiile in care este favorabil eu nu imi mai mentin avizul aprobat in prima faza de catre comisia juridica. Noi am studiat legislatia si practica in domeniu si am constatat ca opinia Prefectului este legala si este corecta.

Dl. Matei – Prima plata s-a facut de la Primarie, pe prima hotarare. O intreb pe d-na Pop Carmen daca a doua plata s-a facut de la SAPLU, ce s-a intamplat cu prima plata, daca au primit banii inapoi si pe urma au refacturat din nou, ce se intampla acuma cand revocam aceasta hotarare si, in mod normal, trebuie sa plateasca Primaria toata suma, sa primeasca din nou toti banii inapoi de la cel de la care am cumparat, pe urma SAPLU sa elibereze in contul Primariei, si Primaria sa refaca suma pe care o reprimeste din nou catre cel de la  care am cumparat. Daca este corect ceea ce am spus? Vorbesc de procedura. Noi am facut prima plata pe prima hotarare de proiect. A doua plata intreb daca s-a facut de la SAPLU.

D-na director Pop Carmen – In noile conditii, entitatile raman aceleasi. Diferenta este doar ca, daca se revoca aceasta hotarare referitoare la ceea ce inseamna TVA-ul adaugat la acest pret de 544.500 Euro, inseamna ca noi vom fi obligati sa achitam vanzatorului suma de 544.500 Euro. Entitatile raman aceleasi, regularizarea cu Patrimoniul s-a efectuat, plata se va face in continuare pentru urmatoarele doua transe, de la Serviciul de Patrimoniu.

Dl. Matei – Regularizarea s-a efectuat?

D-na Pop –Regularizarea privitor la prima plata.

Dl. Matei – Deci, la prima plata s-a facut, a doua plata s-a facut de la Patrimoniu si, daca revenim, inseamna ca trebuie sa facem din nou regularizarea cu Primaria si cu Patrimoniul.

D-na Pop – Nu. Entitatile raman aceleasi.

Dl. Matei – Prima plata de unde s-a facut?

D-na Pop Carmen – Prima plata s-a facut de la Primarie. Am regularizat aceasta suma pe seama Serviciului Patrimoniu.La aceasta data, cele doua transe sunt pe seama Serviciului Patrimoniu.

Dl. Matei – A treia transa de unde o sa o achitam?

D-na Pop – Urmeaza si a treia si a patra sa o achitam de la Serviciul Patrimoniu. Entitatile nu se schimba.

Dl. primar – Entitatile nu se schimba.

D-na secretar – Imi permiteti sa fac o observatie totusi, ca nu-i chiar asa. Revoca si punctul prin care am cerut sa se faca prin Patrimoniu. Eu va propun: cel mult sa revocam numai articolul 1.

D-na Pop – D-na secretar, imi cer scuze, dar Serviciul de Patrimoniu are suma cuprinsa in lista de investitii.

D-na secretar – Da, dar ca sa ramana asa, noi ne revocam pentru ca si adresa observatorie si critica mea a fost numai vis-a-vis de cvorum, cvorumul articolului 1 care vizeaza TVA-ul, la celelalte articole eu nu ma opun. Astea au fost legale. Eu supun aprobarii eventual revocarea articolului 1, acela prin care spune ca se adauga TVA-ul. Restul articolelor sa ramana valabile, ca atuncea, acei 544 de mii includ si TVA, sigur ca vanzatorul poate sa ne dea in judecata, sa incerce sa dovedeasca ca nu-i asa, dar macar avem pe ce sa ne judecam. Noi putem si partial sa ne revizuim hotararea.

Dl. Matei – Eu nu am inteles nimic.

Dl. pres. – In acest caz, reformulam si votam cum spune d-na Brad.

D-na secretar – Sa revocam articolele care vizeaza faptul ca acest pret include si TVA-ul, nu si cele prin care s-a rectificat. Pe cvorum.

Dl. Matei – Eu va propun inca o pauza ca, ori revocam hotararea in ansamblul ei, sau revocam hotararea si propunem un alt proiect de hotarare. In prima hotarare se mandata numai Primaria sa plateasca . Noi am facut cele doua proiecte de hot. pe doua referate. Daca, noi acuma revocam numai un articol, nu stiu, sa fie corect ceea ce facem.

Dl. primar – Din punctul meu de vedere, numai articolul 1 justifica majoritatea de doua treimi. Daca articolul 1 este revocat, atunci nu mai trebuie majoritate de doua treimi, este suficient majoritate simpla. Daca dvs. considerati ca este bine sa se elaboreze un nou proiect de hotarare, se poate face pe loc si vi-l supunem la vot.

D-na secretar – Avem mai multe de revocat.

Dl. Matei – Proiectul de hot. trebuie sa treaca prin comisie, trebuie sa puna viza de legalitate d-na secretar, ca nu voi mai vota, nici macar impotriva, daca d-na Brad nu-si pune viza de legalitate.

Dl. pres. – Dl. Matei a cerut un ragaz pentru a putea conveni si este corect. Acordam inca 10 minute pauza.

Dl. Matei – Nu mie. Daca executivul vrea.

Dl. pres. – Asa este normal sa cadem de acord cu formularea exacta a acestui proiect.

Pauza – 10 minute

Dl. pres. – Pana vine executivul cu textul care va fi exact la acest proiect, trecem la proiectul nr. 2.

Adresa Prefectura Maramures privind  sesizarea instantei de contencios administrativ  pentru HCL 44 si 368 din 2006 –Fotbal Club.

Dl. Metes – Eu am crezut ca dl. Stef a inteles sa nu faca pasul urmator. Ati facut un pas gresit.

Dl. Stef – Prefectul Judetului Maramures are dreptul sa verifice legalitatea si, daca se constata ca legea a fost incalcata, poate sa sesizeze organele de contencios administrativ. Prefectul Judetului Maramures a constat ca legea a fost incalcata in cazul celor doua HCL-uri si a atacat in contenciosul administrativ.

Dl. Pop George – La sesizarea dvs. Felicitari, d-le Stef. Datorita dvs., FC Baia Mare bate pasul pe loc acuma.

Dl. Stef – Daca legea prevede in mod expres, atunci are solutii clare. Aici este strict prevazut de lege.

D-na secretar – Asta, am vrut doar sa va aduc la cunostinta, ca Prefectul a atacat hotararea cu FC. O sa ne judecam si o sa vedem.

Dl. pres. – Revenim la primul punct de la Diverse, Adresa privind HCL 428/2006.

Dl. Metes – Eu cred ca observatia Prefectului se refera la intreg continutul hotararii Consiliului despre care discutam si care are doua componente: TVA-ul adaugat la contractul de vanzare, cat si schimbarea cumparatorului. Daca discutam astazi sa revocam HCL, practic trebuie sa revocam inclusiv hotararea prin care am schimbat cumparatorul din Consiliul local in SAPLU. Gresesc, d-na secretar?

D-na secretar – Da, gresiti.

Dl. primarEntitatea care cumpara este municipiul Baia Mare, nu exista Primarie, nu exista SAPLU. Prin cine cumpara este o alta chestiune. In aceasta hotarare, a doua, este cuprins si ceea ce ziceti dvs. Prima hotarare acopera tot ceea ce trebuie si se poate revoca in totalitate.

D-na secretar – In prima hotarare s-a aprobat: „se insuseste procesul verbal de negociere……. la pretul de 554.500 Euro in echivalent lei. Se mandateaza Directia Economica si SAPLU cu efectuarea platilor si intocmirea contractelor de vanzare-cumparare”. Directia Economica in sensul ca le-a pus in buget, in lista de investitii, iar SAPLU in sensul de a efectua platile si de a intocmi contractul de vanzare-cumparare.

Asta inseamna ca, acest pret noi apreciem ca este cu TVA cu tot si exista doar sansa ca vanzatorul sa ne dea in judecata, sa incerce sa dovedeasca ca este fara TVA. Noi ne vom supune la aceasta judecata. Si atuncea, putem revoca in intregime a doua hotarare.

Dl. Matei – Inseamna ca revocam si referatul facut de SAPLU.

D-na secretar – Pica si referatul. Referatul este facut pentru a adauga acel TVA si pentru a incheia un act aditional la contractul de vanzare-cumparare prin care sa adauge TVA-ul.

Dl. Matei – Noi, intotdeauna, tinem cont de raportul de specialitate, care este realizat de dl. Calin Coros. Acum iar trebuie sa venim sa spunem ca referatul pe care l-au facut nu este bun.

Dl. primar – Revocarea se face pe motiv de majoritate, de doua treimi si nu jumatate plus 1.

D-na secretar – Pica hotararea si cu rectificarea pe TVA, este in a doua hotarare rectificarea cu TVA-ul. Nici aia nu mai opereaza. Ramane Patrimoniul cu acei 544 de mii care s-au alocat prin lista de investitii pentru a cumpara imobilul. Ce s-a propus in a doua, respectiv adaugarea TVA-ului,care a dus si la incheierea unui act aditional de catre SAPLU,  astea toate pica. Ramane pretul 544, pe care noi il apreciem ca este cu TVA cu tot.

Dl. VlasinIn cazul asta, trebuie sa modificati si contractul de vanzare-cumparare.

D-na secretar Nu. Vom cere anularea actului aditional, intrucat s-a anulat hotararea care a stat la baza.

Dl. Matei – Eu nu mai sunt de acord sa anulez actul aditional pentru ca o data l-ati semnat.

D-na secretar – Mergem in instanta. Actul care a stat la baza incheierii actului aditional este hotararea. Hotararea fiind revocata, inseamna ca actul aditional care a stat la baza nu produce efecte, dar trebuie constatat in instanta acest lucru.

Dl. VlasinCine s-a grabit sa incheie sa incheie act aditional inainte ca Hotararea de Consiliu sa ramana valabila?

Dl. Matei – Noi o sa ne abtinem. In prima etapa, cand a facut prima factura si a dat municipiul banii, a facut 500 o rata cu TVA-ul inclus, a doua oara facem hotararea prin Serviciul de Patrimoniu, ala isi anuleaza prima factura si la el in contabilitate scrie taxare inversa. Acum noi suntem intre. El spune: „eu nu platesc TVA pentru ca am hotararea”, noi venim si spunem „ce am zis data trecuta sa faci, nu mai este valabil”, el zice „nu datorez nimic bugetului de stat”, dar cine sa plateasca TVA-ul respectiv?

La momentul cand era inserat cu TVA era impozitul pe profit. Acum se diminueaza impozitul pe profit. Noi ne abtinem pentru ca fara sa discuti cu cel care ai negociat odata si l-ai pus sa refaca facturile, toata contabilitatea. El nu are de platit nimic TVA. Noi venim si spunem ca are de platit TVA si, din momentul asta, incepe Finantele sa-i calculeze penalitati. Cred ca incepeti sa realizati in ce ne-am bagat.

D-na secretar – Se poate vota din nou hotararea cu adaugarea TVA-ului.

Dl. pres. – Eu propun sa aprobam mai intai revocarea HCL 428/2006, si abia dupa aceea sa gasim alta formula.

Dl. pres. – Cine este de acord cu revocarea HCL 428/2006?

14 sunt pentru.

8 abtineri – Metes, Matei, Hofer, Maris, Vlasin, Bolos, Onet si Dolha.

Dl. Niculescu –Pe principiul echivalentei actelor juridice, in momentul in care a fost adoptat cu majoritate simpla, atunci se poate revoca cu aceeasi majoritate.

D-na secretar – 14 au fost si la aprobare, 14 sunt si la revocare.

S-a revocat.

D-na secretar – O sa comunic exact cum s-a revocat.”

Ciprian DRAGOS

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu