Cazul de șpagă din Primăria Baia Mare ridică semne de întrebare. Cronologia evenimentelor și fractura de logică
Oameni buni și de omenie, ca să cităm din vorba populară autentică, ați observat că nu se leagă ceva în toată treaba cu arhitectul-șef băimărean lovit de un dosar de șpagă? Sistematic, că suntem pe grabă, iar Săptămâna Patimilor e gata imediat.
Logica elementară și cronologia simplă (I)
2 aprilie – DNA dispune „punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar” pentru Izabella Morth și prietenii de mită
3 aprilie (dimineața) – DNA emite comunicatul de presă despre șpaga din Primăria Baia Mare
3 aprilie (pe la prânz) – Primăria Baia Mare scoate de la naftalină știrea că i-a suspendat arhitectului-șef raportul de serviciu
Până aici e bine. Dar doar până aici. Pentru că, în comunicatul postat pe site-ul oficial, Primăria Baia Mare ne spune foarte clar că raportul a fost suspendat „începând cu 2 aprilie 2026”.
Logica elementară și cronologia simplă (II)
Punem întrebări puține, că e mai ușor de răspuns.
– Cum e posibil ca Primăria să ne comunice, în data de 3 aprilie, că a suspendat raporturile de serviciu cu Izabella Morth începând cu 2 aprilie, în condițiile în care comunicatul DNA a fost publicat abia în 3 aprilie?
– Mergem pe varianta bunei-credințe. În 3 aprilie suntem informați de Primăria Baia Mare că, în 2 aprilie, Morth a fost suspendată din funcție. Atunci întrebăm iar: de când știa Primăria că DNA e pe capul lui Morth? Cu siguranță, dacă mergem pe această variantă, știa din 2 aprilie. Dar abia în 3 aprilie, după ce DNA a emis comunicatul, a venit și Primăria cu precizarea. Adică Primăria și-a suspendat propriul arhitect-șef, iar comunicatul apare public abia a doua zi, fix după ce DNA a făcut public dosarul șpăgii.
Ne scuzați, dar nu iese ceva. Adică în Primăria Baia Mare se lucrează secvențial, în timp ce șpăgile se iau sistematic (după cum spun procurorii), iar serviciul de comunicare e ori inexistent, ori funcționează atemporal. Ne îndoim de ultima variantă, pentru că orice avion de hârtie inventat de edilul orașului este prezentat pe rețele încă înainte de lansare, cu fotografii și declarații, ca să știe și vulgul cine reglează ceasul în orașul moștenit de la fostul împărat.
Deci, patru de X, ca la „Românii au talent”. Că nu iese nicicum. Cu toată buna-credință, dar s-a încercat mușamalizarea cazului. Să nu mirosim nimic, Baia Mare să rămână orașul care mustește a șantiere, dar fără nicio legătură cu șpăgile. Foarte bine. Să fie primit.
– Mergem pe varianta relei-credințe. Putem presupune, la fel cum funcționează și în cazul arhitectului-șef prezumția de nevinovăție. Este o ipoteză. În 3 aprilie, Primăria ne informează despre situația arhitectului-șef cu dosar la DNA. Că a fost suspendat, în fine. Având precedentul că se știa de dosar, înseamnă că suspendarea comunicată în 3 aprilie, dar valabilă din 2 aprilie, este antedatată. Ceea ce ar fi o mică fentă, sigur, față de dosarul mitei din Primărie, dar suficientă cât să ridice întrebări. Cine, de ce, cum și, mai ales, când?
Întrebări pentru primarul Doru Dăncuș
Știm că e ocupat să oficieze stări civile și să-și apreteze costumul de staroste de weekend, la doar câteva ore după ce fina Morth a primit o lovitură grea (asta e, trecem peste cadavre, fiecare, cu ce ne doare), dar încercăm:
– Când ați aflat că Izabella Morth lua șpagă? Procurorii spun că încă din 2019.
– Ce ați făcut concret în privința acestor fapte în instituția pe care o conduceți?
– Dacă nu știați că în Primăria Baia Mare funcționează un circuit al șpăgilor, nu vă considerați insuficient pregătit și prea puțin informat pentru a conduce o asemenea instituție?
C. ȘACALUL



Draguta arhitecta . Care este parerea OAR MM (Ordinul Arhitectilor din Romania) MM ? Ar fi interesant un punct de vedere , pentru ca toate proiectele din BM trebuie sa treaca pe la OAR MM. Ionut Filip care cred ca mai este presedintele OAR MM nu a observat nimic ani de zile? Ce spune presedintele OAR MM despre colega lor si proiectele pe care le-au avizat?
Sant toti o hoarda de hoti si talhari..arhitectii plii sculate..