Sindicaliştii Federaţiei Sanitas pichetează luni Ministerul Finanţelor şi Parlamentul

Ad imageAd image

Sindicaliştii Federaţiei Sanitas pichetează luni Ministerul Finanţelor nemulţumiţi de bugetul care va fi alocat în acest an pentru sectorul de Sănătate.

„Luni, 15 februarie 2021, vom picheta Ministerul Finanţelor pentru a atrage atenţia celor care împart resursele acestei ţări asupra faptului că un buget mai mic la Sănătate într-un an cu pandemie nu înseamnă numai un act extrem de nedrept la adresa lucrătorilor din sistem, dar înseamnă şi un act profund imoral la adresa cetăţenilor României care au nevoie de siguranţa unui sistem sanitar public care să îi poată salva de virusul ucigaş şi să le poată trata afecţiunile acute, cele cronice sau să le poată asigura tratamentul de urgenţă!”, se arată într-un comunicat al organizaţiei remis duminică AGERPRES.

Sindicaliştii anunţă, totodată, că vor picheta şi Parlamentul României pentru a îi încuraja pe parlamentari să îşi pregătească amendamentele la legea bugetului „astfel încât să nu le fie ruşine să se întâlnească cu cetăţenii care i-au votat după ce vor adopta bugetul şi să nu le fie greu să privească în ochi salariaţii din sănătate atunci când le vor fi pacienţi!”.

„Aşadar, stimaţi guvernanţi şi onor parlamentari, înainte de a decide, nu uitaţi că angajaţii din sănătate şi asistenţă socială sunt pe front de mai bine de un an de zile, unii dintre ei complet epuizaţi, alţii căzuţi la datorie, dar încă nu au predat armele pentru că nu îi lasă conştiinţa! Pe dumneavoastră vă lasă conştiinţa să mai contabilizaţi vieţi pierdute?”, se arată în comunicatul citat.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu