Senator Cristian Niculeascu-Țâgârlaș: consolidarea independenței magistraților din România și a statului de drept trebuie să continue

Ad imageAd image

Senatorul PNL, secretar al Comisiei pentru Constituționalitate, a fost unul dintre parlamentarii care s-au implicat în adoptarea unui punct de vedere aferent condamnării Statului Român de către CEDO.

„Am colaborat cu onorații mei colegi senatori din PNL și din USR PLUS în scopul adoptării unui punct de vedere aferent condamnării statului român de către CEDO pentru încălcarea drepturilor omului în cazul revocării fostului procuror-șef al DNA, doamna Laura Codruța Kovesi.

Concluzia hotărârii în cauza Kovesi împotriva României a fost că trebuie modificată legislația astfel încât numirile și revocările magistraților să fie analizate de către instanțele de contencios administrativ, instanța verificând atât legalitatea, cât și temeinicia propunerii de revocare din funcție a magistraților.

Consolidarea independenței magistraților din România și a statului de drept trebuie să continue, iar soluții legislative pentru evitarea unor astfel de condamnări la CtEDO trebuie să se regăsească în proiectele de lege propuse de Ministerul Justiției.
Voi analiza, în mod obiectiv și echilibrat, viitoarele legi ale justiției și voi formula, acolo unde va fi cazul, amendamente, pentru a nu mai ajunge în situația inacceptabilă de condamnare a României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.”

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu