SE SCHIMBĂ REGULILE JOCULUI – Restricții severe în toată Romania pentru a opri pandemia

Ad imageAd image

Autoritățile au anunțat restricțiile care se vor aplica începand de săptămana viitoare pe întreg teritoriul Romaniei. Astfel, se propune interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 22,00-05,00,indiferent de rata de incidență cumulată la 14 zile, pentru o perioadă de 30 zile, excepțiile fiind deplasarea persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, deplasarea persoanelor în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi, deplasarea persoanelor pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente.

Tot ca excepție avem deplasări ale persoanelor în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei, respectiv deplasarea persoanelor din motive justificate, precum vaccinarea, îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19, pe suport hârtie sau în format electronic, iar în cazul cetățenilor străini și apatrizi definiți potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin intermediul documentului de vaccinare emis de unitatea sanitară din afara României unde a fost administrat vaccinul sau, după caz, a documentului care atestă trecerea, prezentat în limba țării respective și în limba engleză sau prezentat în limba română.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, ești obligat să prezinți legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil. Rămane valabilă și declarația pe propria răspundere.

Se propune interzicerea desfășurării activității operatorilor economici care activează în domeniul comerțului/prestărilor de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, indiferent de rata de incidență cumulată la 14 zile, pentru o perioadă de 30 zile, în intervalul orar 21,00-05,00.Între orele21,00-05,00,operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Se propune interzicerea activității în baruri, cluburi și discoteci. Se propune interzicerea,pentru o perioadă de 30 zile, a organizării și desfășurării evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive etc.),cursurilor de instruire, workshop-urilor și conferințelor,precum șia concertelor și spectacolelor organizate în alte spații deschise sau închise cu excepția celor special destinate care aparțin instituțiilor de spectacole și/sau concerte.

În plus, se propune ca, pentru o perioadă de 30 zile, competițiile sportive să poatăfi organizate și desfășurate pe teritoriul României fără participarea spectatorilor. Pentru o perioadă de 30 zile se propune ca mitingurile și demonstrațiile să poată fi organizate cu participarea a cel mult 100 de persoane și doar dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Apoi, se propune ca activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, să se desfășoare în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană și purtarea măștii de protecție, respectiv se propune ca activitățile recreative și sportive să poată fi desfășurate în aer liber cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreunăși doar dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

O altă propunere este ca accesul la toate activitățile și evenimentele organizate în perioada de 30 de zile pentru care se propun măsurile din prezenta hotărâre, precum și accesul în cadrul centrelor comerciale, unităților de cazare, restaurantelor, cafenelelor sau altor unități de alimentație publică în care se pot consuma produse alimentare sau băuturi alcoolice sau nealcoolice comercializate, să fie permis doar persoanelor vaccinate sau trecute prin boală și care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Nu în ultimul rand, elevii vor fi în vacanță în perioada 25 octombrie – 5 noiembrie, respectiv masca de protecție devine obligatorie pe stradă și în toate spațiile închise.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu