- ADVERTISEMENT -
Ad imageAd image

Sambata, nepotul lui Mahatma Gandhi viziteaza Baia Mare, la invitatia organizatiei Initiatives of Change

Rajmohan Gandhi, nepotul celebrului Mahatma Gandhi vine in Baia Mare, special pentru o intalnire cu tinerii maramureseni. Invitatia i-a fost adresata de Clubul Tinerilor Lideri din Baia Mare (Club For Young Leaders), prin intermediul coordonatorului Diana Damsa, trainer cu o bogata experienta in cadrul organizatiei internationale Initiatives of Change.

Insotit de sotie si cativa tineri din mai multe tari, Rajmohan Gandhi se va intalni si va dialoga cu membrii acestui club in data de 17 aprilie, la Biblioteca Judeteana, intre orele 11.00-13.00.

In dupa masa zilei de sambata, Rajmohan Gandhi va fi prezent si la Universitatea de Nord, Facultatea de Litere, intre orele 15.00-17.00.

Vizita din Romania, face parte din cadrul turneului international „Voyage of dialogue and discovery” – O calatorie a dialogului si a descoperirilor, inceput in urma cu doua luni.

Inainte de a ajunge in Romania, Rajmohan Gandhi a trecut prin mai multe tari ale lumii precum Sri Lanka, Indonesia, Africa de Sud, Kenia, Palestina, Israel, Norvegia. Dupa intalnirea cu tinerii din Baia Mare, Gandhi va avea dialoguri asemanatoare in Ucraina si in Japonia.

Evenimentul din Baia Mare va fi marcat si de lansarea ultimei carti semnata de  Rajmohan Gandhi: “Gandhi – The man. His people and the empire”.

Nepot al lui Mahatma Gandhi,  Rajmohan este fost membru al Parlamentului Indian, profesor la Universitatea din Illinois si Presedinte al Initiatives of Change.

ZiarMaramures.ro

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu