REZIDENȚIAT 2021 – Peste 12.000 de candidați s-au înscris anul acesta

Ad imageAd image
Ministerul Sănătății a anunțat că un număr de 12.564 candidați s-au înscris anul acesta la concursul de rezidențiat. Aceștia vor concura pe un număr de 6311 locuri și posturi pe cele 3 domenii de pregătire, și anume 3942 locuri și posturi pentru domeniul medicină, câte 1190 locuri pentru medicină dentară și 1087 locuri pentru farmacie, un număr de 92 locuri pentru ministerele cu rețea sanitară proprie.
Autoritățile spun că la fel ca în anii trecuți, concursul se va desfășura în 6 centre universitare, respectiv București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara, după aceeași metodologie, pe o durată de 4 ore, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări.
Și anul acesta, având în vedere contextul epidemiologic, vor fi prevăzute măsuri igienico-sanitare pentru protejarea candidaților, dar și a personalului implicat în organizare -purtarea obligatorie a măștii medicale pe durata desfășurării examenului, circuite distincte pentru intrare/ieșire din sălile de concurs, măsurarea temperaturii la intrarea în săli, asigurarea dezinfectanților pentru mâini și suprafețe, alocarea unui număr mai mare de săli de concurs pentru asigurarea distanțării fizice, precum și asigurarea unor săli speciale pentru candidații cu temperatură.
Accesul candidaților în clădirea de concurs este permis doar candidaților care fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, celor care prezintă rezultatul
negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ calificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, efectuat de un furnizor de servicii medicale autorizat, respectiv candidaților care fac dovada că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară
infectării cu SARS-CoV-2. Dovada vaccinării, testării sau trecerii prin boală pentru cetățenii UE se realizează prin intermediul certificatului digital al UE privind COVID care va fi verificat la intrarea în clădire prin aplicația mobilă de verificare dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale, iar în cazul cetățenilor din afara UE, prin intermediul documentului de vaccinare emis de unitatea sanitară din afara României unde a fost administrat vaccinul sau, după caz, al documentului care atestă trecerea
prin boală prezentat în limba țării respective și în limba engleză”, precizează Ministerul Sănătății.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu