PROIECT DE LEGE – Indicatoarele rutiere vor deveni importante în caz de accidente rutiere. Care sunt noutățile

Ad imageAd image

Codul Rutier ar urma să se modifice din nou. Un nou proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice merge la promulgare și apoi publicare în Monitorul Oficial al României pentru a se putea aplica. Săptămâna aceasta a fost adoptat cu 260 de voturi pentru în Camera Deputaților.

Un proiect de lege care vizează schimbarea Codului Rutier a primit votul favorabil al deputaților și urmează să meargă la promulgare și apoi publicare în Monitorul Oficial. Conform acestuia, polițiștii care fac cercetarea unui accident vor trebui să consemneze în acte eventualele probleme cu indicatoarele rutiere sau marcajele din zonă. Inițiatorii acestui proiect de lege spun că aprobarea acesteia va duce la reducerea numărului de accidente rutiere de pe drumurile din România.

Potrivit proiectului de lege, dacă vorbim de un accident rutier polițistul va fi obligat să menționeze în hârtii existența ori inexistența modului de semnalizare rutieră și calitatea acesteia, respectiv să înregistreze prin foto și video existența semnalizării rutiere ori vicii ale acesteia. În plus, administratorul drumului public va fi obligat să ia toate măsurile de înlăturare a indicatoarelor și mijloacelor dde semnalizare rutieră temporară, pentru a nu pune în pericol siguranța circulației.

“Nerespectarea obligației de către administratorul drumului public, sau după caz, antreprenorul ori executantul lucrărilor, de a lua toate măsurile de înlăturare a indicatoarelor şi mijloacelor de semnalizare rutieră temporară la finalizarea lucrărilor va putea fi sancționată cu amendă cuprinsă între 3.465 și 16.500 de lei”, se arată în proiectul de lege.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu