Ad imageAd image

PROIECT – 13 noi ocupații vor intra în Clasificarea Ocupațiilor din Romania. Care sunt acestea

Ad imageAd image

Clasificarea Ocupațiilor din Romania (COR) ar urma în acest acest an să se modifice și să vem incluse alte 13 ocupații, printre care se numără consilierul de cuplu, numerologul sau lucrătorul hotelier. Este vorba despre proiectul de Ordin privind modificarea şi completarea Clasificării ocupaţiilor din România – nivel de ocupaţie (şase caractere), aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 1.832/856/2011, aflat acum în dezbatere publică, fiind lansat de Ministerul Muncii.

Așadar, clasificarea ocupaţiilor din România – nivel de ocupaţie (şase caractere), aprobată prin
Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică
nr.1.832/856/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 8 august 2011, cu
modificările şi completările ulterioare, se va modifica şi completa cu noile ocupaţii practicate în cadrul
economiei naţionale.

Cele 13 noi ocupații sunt Broker de servicii pentru afaceri, consilier de cuplu, evaluator ccesibilitate, inginer de securitate sisteme înglobate, inginer în domeniul securității TIC, instructor dresaj caini ghizi, Lucrător hotelier, manager clienți strategici, numerolog, tehnician imprimare 3D, tehnician inspecții și reparații pale de turbine eoliene, tehnician instalare turbine eoliene și tehnician mentenanță turbine eoliene.

În plus, „se mută ocupația „inspector aeronautic” din grupa de 2152 Ingineri electroniști în grupa de bază 2422 Specialiști în domeniul politicilor administrative la codul 242237, se redenumește ocupația „specialist sisteme de calificare” ca „analist ocupațional” și păstrează același cod 242313 în grupa de bază 2423 Specialiști în domeniul resurselor umane și de personal. Se redenumește ocupația „expert evaluator de întreprinderi” ca „evaluator autorizat” și păstrează același cod 241251 în grupa de bază 2412 Specialiști consultanți în domeniul financiar și al investițiilor, se elimină ocupația „expert evaluator de proprietăți imobiliare” cod 241252 din grupa de bază 2412 Specialiști consultanți în domeniul financiar și al investițiilor.

Tot acum se dorește eliminarea ocupației „expert evaluator de bunuri mobile” cod 241253 din grupa de bază
2412 Specialiști consultanți în domeniul financiar și al investițiilor, eliminarea ocupației „expert evaluator de active financiare” cod 241254 din grupa de bază 2412 Specialiști consultanți în domeniul financiar și al investițiilor, respectiv a ocupației „jurisconsult” cod 261102 din grupa de bază 2611 Avocați.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu