Procuratura bulgara va ancheta toate privatizarile de dupa caderea comunismului

Ad imageAd image

Noul procuror general al Bulgariei a ordonat miercuri revizuirea intregului proces de privatizare care a urmat caderii comunismului, informeaza presa locala preluata de dpa, transmite AGERPRES.

Biroul procurorului general Ivan Ghesev a precizat ca acesta a incredintat ancheta Agentiei Nationale de Securitate (DANS).

Dupa 1989, activele statului bulgar au fost estimate la circa 40 de miliarde de dolari. Procesul de privatizare a fost rapid asociat cu coruptia, din cauza suspiciunilor privind neregulile.

Agentia bulgara pentru privatizare a inregistrat pana la sfarsitul lui 2018 venituri de 18,7 miliarde de leva (circa 10,4 miliarde de dolari), consemneaza ziarul 24 Ceasa. In momentul respectiv, fusesera privatizate 66% din proprietatile de stat, iar noii proprietari mai datorau peste 1 miliard de leva (cursul monedei bulgare fiind fix fata de moneda unica europeana, 1 euro = 1,95583 leva – n. red.). Au fost incheiate 174 de contracte de privatizare cu investitori din Austria, Belgia, Germania, Grecia, Rusia, Spania si alte tari.

Decizia lui Ghesev a fost salutata atat de guvernul conservator de la Sofia, cat si de Partidul Socialist si partidul DPS al etnicilor turci, aflate in opozitie.

„Continuam sa punem intrebari despre faptul ca statul a fost jefuit in mod barbar”, a declarat Krasimir Velcev, vicepresedintele partidului de guvernamant GERB.

Noul procuror general, care si-a preluat functia in decembrie anul trecut, a decis revizuirea privatizarii dupa mai multe perchezitii si alte operatiuni impotriva unui magnat al jocurilor de noroc, a unor vamesi si a altor suspecti.

TAGGED:
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu