- ADVERTISEMENT -
Ad imageAd image

Peste un milion de kilometri patrati de paduri de pe intreg mapamondul au disparut intre 2000 si 2005

Fondul forestier mondial a scazut cu 3,1% intre 2000 si 2005, padurile boreale reprezentand o treime din aceste pierderi, urmate de zonele forestiere tropicale umede, arata un studiu publicat la inceputul acestei saptamani in Analele Academiei Nationale Americane de Stiinte (PNAS), pe baza observatiilor din satelit, scrie cotidianul francez Le Monde.

Din cauze naturale si ca urmare a activitatilor umane, aproape 1 011 000 kilometri patrati de paduri au disparut intre 2000 si 2005, intr-un ritm mediu anual de 0,6%. Fondul forestier mondial era de 32 688 000 km2 la inceputul studiului.

Padurile boreale, care reprezinta 26,7% din fondul forestier al planetei, au inregistrat cea mai mare scadere in aceasta perioada de cinci ani, adica 4%, din care doua treimi au fost produse de incendii naturale, precizeaza cercetatorii de la Universitatile din Dakota de Sud si din statul New York.

Padurile tropicale umede, intinse pe 11,5 milioane kilometri patrati , reprezentand cea mai mare suprafata impadurita de pe Pamant, au pierdut 2,4%, adica 27% din pierderea totala. Padurile tropicale din zonele aride (7,13 milioane kilometri patrati , adica 21,8% din suprafata impadurita a lumii) au scazut cu 2,9% din 2000 pana in 2005, ceea ce inseamna 20,2% din pierderile forestiere totale. In sfarsit, padurile din zonele temperate (5,2 milioane kilometri patrati), 16,1% din totalul mondial in 2000, au scazut cu 3,5%, reprezentand 18,2% din totalul de pe planeta in perioada mentionata.

Estimari precise asupra fondului forestier si asupra scaderii sale sunt indispensabile in cadrul eforturilor de reducere a emisiilor de dioxid de carbon, unul din principalele gaze cu efect de sera, si de elaborare a unor modele climatice, explica autorii studiului.

agerpres

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu