Personalul din muzee și biblioteci se pregătește de proteste

Ad imageAd image


Proteste anunțate de către Federația Națională Sindicală CulturMedia, alături de CNS Cartel ALFA. Sindicaliștii atrag atenția asupra faptului că nivelul salarial actual este unul extrem de precar (cel mai redus din sistemul public), atât în raport cu costurile de trai, dar mai ales în raport cu nivelul de pregătire a personalului și de complexitate a activității. Acest nivel de salarizare a condus la un deficit major de specialiști în domeniu, fapt care pune presiune și mai mare pe salariații existenți.

„Deși calificarea și munca zilnică de muzeograf, de exemplu, necesită pregătire continuă, inclusiv în domeniul comunicării, această categorie de salariați este de mulți ani Cenușăreasa Culturii! De 6 ani (ȘASE ANI!!!) salariaților din muzee și biblioteci li se tot promite că salariile lor se vor alinia celor din instituțiile de spectacol, eliminând actuala situație în care există cultură de gradul 1 și cultură de gradul 2. Răspunsul este actualul act normativ care instituie o nouă discriminare! Problemele de subfinanțare a domeniului cultural, devenite endemice, la care se adaugă lipsa unui dialog social real și articulat pe temele majore de interes ale personalului din sectorul cultural, gravele discrepanțe salariale și chiar discriminări aberante între categorii similare de lucrători din domeniu, pe criterii ce țin de natura ordonatorilor de credit și de modul ambiguu de formulare a legislației subsecvente, nu de complexitatea pregătirii profesionale și similaritatii muncii depuse, sunt de natură să genereze efecte cu consecințe dramatice la nivelul angajaților din muzeele și bibliotecile publice”, precizează sindicaliștii.

În lipsa unui răspuns și a unor măsuri clare, personalul din muzeele și bibliotecile cu sindicate afiliate FNS CULTURMEDIA ia în calcul declanșarea tuturor formelor legale de protest, culminând cu greva generală: „Printre formele de protest menționăm și „greva de zel”, care va fi organizată în toate șantierele de arheologie preventivă gestionate de muzeele publice, precum și oprirea întregii activități muzeale (ghidaje, orice activitate expozițională și educativă, orice activitate prestată în cadrul Săptămânii Altfel, cu excepția procedurilor minime de asigurare a conservării preventive a patrimoniului, refuzul de a mai conduce delegații oficiale), considerând că toate aceste activități pot fi realizate doar de către personalul pentru care decidenții au considerat că este justificată creșterea salarială!

În plus personalul din muzeele publice din România cu rang de expert nu va mai realiza clasarea patrimoniului, nu va mai asigura expertizele de specialitate în cadrul cauzelor solicitate, solicitanții fiind îndreptați pentru prestarea acestor activități către muzeele ce au drept ordonator de credite Ministerul Educației

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu