Persoane sancționate pentru că nu au respectat carantina, în Maramureș

Ad imageAd image

carantinPe fondul numărului de cazuri de Covid 19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, polițiștii au acționat împreună cu jandarmi, polițiști de frontieră, cadre ISU, reprezentanți ai ANSVSA, ANPC, Ministerului Muncii și Protecției Sociale și ai autorităților publice locale, pentru protejarea sănătății publice și au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel, în ultimele 24 de ore, au fost desfăşurate în sistem integrat patru acţiuni în special, în zone aglomerate, la agenți economici și în mijloacele de transport în comun, la care au participat 25 de efective.

”În acest context, au fost legitimate 1.096 de persoane fizice, au fost verificate 36 de societăți comerciale, 482 de obiective/locații de interes, patru operatori autorizați/transportatori de persoane și 114 mijloace de transport, din care nouă mijloace de transport public în comun.

Polițiștii maramureșeni au aplicat 19 sancțiuni contravenționale pentru neregulile constatate, celor care nu au respectat normele de protecție sanitară, în valoare totală de 6.200 de lei, astfel:

  • 16 de sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală;
  • trei sancțiuni aplicate persoanelor pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea.

În județul Maramureș, astfel de acțiuni vor fi derulate și în perioada următoare, în vederea limitării efectelor pandemiei”, precizează IPJ Maramureș.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu