Un locuitor de pe strada Industriei din Baia Mare ne-a semnalat faptul că în zonă există un stâlp putred de lemn, care stă să cadă în orice moment.
Vorbim de un pericol de moarte real, dar vorbim și de lipsa de reacție a Electrica, instituție ce a fost atenționată de localnicii din zonă asupra acestui fapt periculos.
Așa cum se întâmplă și în alte situații pe la noi, nici în acest caz instituțiile statului nu și-au făcut treaba.
„De 2 luni așteptăm să vină să rezolve situația pe Industriei 6. După 4 notificări nu vine nimeni. Stâlpul este putred și urmează sa cada în strada peste masini. Poate muri orice om care trece pe strada sau se afla în mașină în momentul în care va cadea”, ne-a spus un cetățean din zonă.
ZiarMM