PAMFLET de început: Doru, Duru ce taxează

În momentul în care a câștigat alegerile, în iunie anul trecut, Doru Dăncuș le mulțumea celor care l-au votat și afirma că a arătat o altă față a administrației locale, îndreptată spre oameni. Lucrurile s-au schimbat și Doru pare mai orientat spre spatele oamenilor. E drept că, între timp, am schimbat și anul, ca urmare de ce n-ar deveni spatele mai important decât fața? Ne mai promitea Doru că va deschide un nou capitol în istoria urbei, un capitol al dezvoltării.

DEX-ul ne spune că „a mânca c…cat” înseamnă „a spune minciuni”, ceea ce ne permite să spunem că Doru Dăncuș e obișnuit să mănânce c…cat, ca orice alt politician, preferință gastronomică pe care nu are rost s-o comentăm. Alții-s vegetarieni…

Francezii, care-s mai rafinați decât noi, folosesc expresia „a mânca c…cat” și pentru cei care vorbesc aiurea. Istoria zice că, la Waterloo, atunci când bătălia a fost pierdută de armata lui Napoleon și supraviețuitorii au improvizat o baricadă, ducele de Wellington le-a oferit cu generozitate francezilor o retragere onorabilă, cu păstrarea armelor și a steagurilor unităților de luptă, cu condiția recunoașterii înfrângerii. Istoria reține că, în acel moment, unul dintre grenadierii lui Napoleon s-a ridicat peste baricadă și i-a strigat ducelui: „Garda moare, dar nu se predă!”

Asta pentru că istoriei îi place să rețină vorbe și expresii mărețe. În realitate, bătrâna cătană i-a strigat lui Wellington: „Mănânci c…cat!”; dar nu cred că poți preda așa ceva copiilor la școală. Cred însă altceva: că orice băimărean care se respectă și care nu mai acceptă să fie nerespectat ar trebui să-i spună lui Doru, de câte ori promite ceva, ce i-a spus francezul ducelui englez la Waterloo.

Revenim în zilele noastre, zile în care Doru ne demonstrează încă o dată, cu toate că nu mai era necesar, că a uitat de promisiuni și a rămas cu datorii neonorate. Nu-i nimic, de aia existăm, să-i aducem noi aminte.

Toată dezvoltarea promisă de Doru s-a tradus prin creșterea exagerată a taxelor și impozitelor, ceea ce nu e o realizare măreață, nu de alta, dar orice dobitoc poate mări taxele și impozitele atunci când nu are, nu găsește, nu poate pune în practică nici o altă soluție economică. Ultima taxă inventată de acest Duru al administrației băimărene este una specială, de 3 lei pentru fiecare utilizare a vreuneia dintre cele 18 toalete publice existente în Baia Mare.

Întâmplarea are un precedent în istorie. Împăratul Vespasian, nevoit să redreseze finanțele Imperiului Roman, după dezastruoasa conducere a depravatului, drogatului și megalomanului care l-a precedat, Nero, a introdus taxa pentru folosirea latrinelor publice din Roma, folosirea acestora fiind gratuită până atunci. Mai mulți senatori romani, prieteni cu Vespasian, i-au reproșat acestuia că a ajuns să scoată bani din c…cat, împăratul replicându-le că „Banii nu au miros”, o expresie rămasă celebră.

Pe mine nu mă afectează taxa asta, că n-am folosit niciodată o toaletă publică, da’ nu înțeleg de ce n-a pus Doru Duru în dezbatere publică problema introducerii taxei ăsteia noi, că atunci aveam și eu o propunere: de ce să nu se facă toalete publice așa cum erau în Roma lui Vespasian? Adică mai multe „tronuri” așezate unul lângă altul? Mai socializa și băimăreanul, că și așa s-o sălbăticit de când cu rețelele astea de socializare, care numai pentru socializare nu-s bune, mai schimba o vorbă cu ăla din stânga, o părere cu ăla din dreapta, mai primea o informație de la ăla din față și toți, la unison, îl înjurau pe primar pentru taxa nouă.

Avea și c…cătoarea un rol social (pentru că solidaritatea între cetățeni reprezintă tăria orașului) venit să dubleze rolul economic prevăzut de Dăncuș. Nu mai vorbim de rolul cultural pentru ăia obișnuiți să citească în vremea șederii pe budă. De abia atunci urbea ar fi demarat vijelios pe drumul dezvoltării.

Până la urmă, oricât o să râdă unii și alții, subiectul nu-i de râs, c…catul având un rol important în istorie. Pe baza analizelor coprolitelor (excremente de animale din preistorie, care s-au pietrificat în timp) se obțin informații prețioase despre ce mâncau animalele respective, reconstituindu-se astfel flora și fauna epocii.

N-ar strica ca tov. Doru să păstreze fecalele concetățenilor săi, venind în sprijinul cercetătorilor de peste două mii de ani care, pe baza recoltelor de azi, devenite coprolite peste timp, să poată trage concluzii în domeniul antropologiei gastronomice: că adică ce mâncau băimărenii în epoca de mărețe împliniri ale epocii Dăncuș. Analizele vor putea reliefa și schimbările majore în alimentația băimărenilor, cauzate de scăderea nivelului de trai, trecerea la un meniu bazat pe lobodă, petrinjei și răbdări prăjite, precum și scăderea frecvenței procesului de defecare.

Aștept cu înfrigurare noile măsuri economice luate de primarul în funcție, eventual măsuri privitoare la ce taxează acuma, pentru că se poate. Coprolitele au fost folosite multă vreme în agricultură și, dacă venim mai aproape de zilele noastre, etnografii ne spun că țăranii își lutuiau casele (interior și exterior) cu un amestec în care excrementele jucau un rol important. Cunosc mai mulți oameni care-și doresc să reia acest procedeu, începând cu bucătăria din casa primarului.

P.S. Înainte de închiderea ediției, am primit pe adresa redacției o recipisă semnată anonim, de la un cetățean revoltat, misivă pe care o publicăm în integralitatea ei.

Dragă Doru,
zis și Duru,
Cât de productiv îi c…ru’?
Pus-ai banu’ lângă ban,
Cum făcu Vespasian?
Strâns-ai bani din ce-ai taxat?
Altfel treaba-i de c…cat…
Vezi că ai un public-nișă
Printre ăia de se pișă.
Pune-i și pe ei la taxă,
Să nu fie treaba laxă.
Nu te-nvăț, că ești dresat,
Poți să furi și din c…cat.
Ți-aș mai zice mult, la greu,
Da’ mă scapă la veceu.
Ți-oi mai scrie ce mă doare
Când oi sta pă c…cătoare.
Azi atât.
Dacă mă-njuri,
Să mă pupi la oxiuri!
Și, dacă te simți vexat,
Să te-neci cu ce-ai taxat.

PPS: În timp pregăteam textul pentru publicare, aflarăm că versurile inspiratului cetățean au ajuns și pe mâna internauților, care le-au tiktok-ărit deja, alături de câteva imagini cu Doru Duru.

Mr. BIG