- ADVERTISEMENT -
Ad imageAd image

Pamflet de campanie: Șpicuiri din sains ficșăn și alte variante

O apărut volumul doi din viața și opera completă a lu’ Gabriel Bogdan Ștețco, ceea ce mă bucură, că n-am mai râs de mult, pârțul ăsta de broșură/făcătură liberală SF, care de data asta trebe a hi citită sains ficșăn, nu studii de fezabilitate, promițând ce nu să poate, ce nu să egzistă și ce n-are cum.

Numa’ șpicuim, că mintea noastră trebe a să îndrepta și spre alte preocupațiuni, de mai multă folosânță omului. Zâce Gabriel Bogdan Ștețco că dacă noi o să him așe de proști încât să-l votăm pă iel, o să instaleze panouri voltaice pe tătie instituțiile din subordinea Consiliului Județean Maramureș, plus pă aeroport.

Mare atenție, bă, Gabi, poate și țâi minte ce-ți spun: nu tare poți pune panouri fotovoltaice pă clădiri de patrimoniu de categoria 1A. Și una dintre instituțiile subordonate Consiliului Județean Maramureș îi Muzeul Județean de Istorie și Arheologie, care funcționează în clădirea fostei Monetării a orașului Baia Mare. Care-i monument istoric fix de categoria de care ț-am zâs, Gabi dragă! Io știu că nu tu îți scrii textele de campanie, da’ n-ar strica să le spui la ăia care țî le scriu că îi plățești cu bani mulți degeaba. Îți imaginezi cum ar arăta, par de-un egzamplu, Castelul Peleș cu panouri fotovoltaice pă coperiș? Dacă da, ești mai tare decât Bulă. Și dacă chiar crezi că să poate, ești mai tare decât Bulă scris cu P.

Ca să nu crezi că am ceva cu tine sau cu ăia de-ți scriu textele, îți mai dau un argument în favoarea ideii că-i plătești degeaba, cu bani mulți, și le mai dai și foncții (și ei, și lui): scrie acolo, în broșura aia de campanie, pă care s-o prăduit bani cu nemiluita, că tu o să fii un gospodar care o să atragă păntru Maramureș locuri de muncă. Greșit! Nimeni, da’ absolut nimeni, nu poate să atragă locuri de muncă. Poate să atragă eventual investitori, poate să atragă fonduri și investiții care să creeze locuri de muncă, da’ locuri de muncă nu poate să atragă, că locurile de muncă nu-s un fel de găini la care le pui grăunțe dinainte și le spui: pui, pui pui, și nici ceva râmători la care să le reciți: hai, na, na, na!

În plus, io cred că textierii ăștia ai tăi cred că te cam și sapă și vor să te pună rău cu capu’ la PNL Maramureș, care-i Ionel Bogdan. Bagă de samă ce-ți spui, că io nu-ți vreu rău’. Fii tu numa’ atent că ce o scris ăia, în locul tău, în broșura aia, ca și cum tu ai hi zâs: „Salariul mediu din județ nu este suficient de atractiv pentru tineri, familii sau specialiști”, ceea ce-i corect, nimic de zâs. Bă, Gabi, da’ tăt ăia care ți-o scris ție textu’ ăsta o scris în textu’ din broșura lu’ Ionel Bogdan că salariul maramureșenilor în mandatul lui o crescut de nu să poate mai mult. No, cum îi asta? Ori tu îl sapi pă săfu’ tău de partid și-l faci impotent foncțional, că n-o putut a face lucrurile cum trebe în patru ani de șăf la consiliu, ori, cum ț-am mai spus, cineva, ăia de-ți scriu textele, te sapă.

No, Gabi dragă, te-am întristat destul, să ne mai și râdem o țâră, că nu-i un capăt de țară că o să pierzi alegerile la modul întristător. Scrii tu acolo, în broșura ta, sau cine scrie în locul tău, că o să faci variantă ocolitoare păntru Sighetu Marmației, variantă ocolitoare păntru Baia Mare, variantă de ocolire păntru Copalnic-Mănăștur, variantă de ocolire păntru Șomcuta Mare, variantă de ocolire păntru Borșa, și variantă de ocolire păntru Vișeu de Sus.

Foarte tare! Nu mă bag la variantele astea ocolitoare din județ, da’ strict pă Baia Mare, unde cunosc lucrurile mai bine ca tine, cum devine treaba asta? Nu de alta, da’ fetele de pă variantă m-o întrebat dacă trebe a-și face viză de flotant, în condițiile în care varianta pă care lucră iele amu o să hie așe de ocolitoare încât iese din raza municipiului. Că iele nu mai știu la care poliție care le amendează să nu-și plătească amenzâle. Și m-o mai întrebat, după ce ți-o citit broșura din care o aflat că anul viitor îi gata și centura mică a Băii Mari, că despre ce centură îi vorba: aia de mai jos de brâu, ori aia pă modelul botniță?

Mr. BIG

Distribuie articolul
1 Comment