OMS: Numărul infectărilor cu SARS-CoV-2 s-a înjumătăţit de la începutul anului

Ad imageAd image

Numărul cazurilor de Covid-19 la nivel global a scăzut pentru a cincea săptămână consecutiv, iar de la începutul anului, bilanţul săptămânal al infectărilor aproape că s-a înjumătățit: a anunțat pe Twitter Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Numărul de cazuri săptămânale, a precizat acesta, a scăzut de la peste cinci milioane în perioada 4-10 ianuarie la 2,6 milioane în perioada 8-14 februarie, scrie agenția ANSA.

„Acest lucru demonstrează că măsurile simple de sănătate publică acționează împotriva #COVID19, chiar și în prezența mutaţiilor virusului – a comentat directorul OMS într-un tweet succesiv. Ceea ce contează acum este modul în care răspundem la această tendință. Focul nu este stins, însă noi i-am redus dimensiunea. Dacă încetăm însă să-l combatem pe toate fronturile, va reveni în forţă”.

Numărul de decese cauzate de coronavirus la nivel global a depășit astăzi 2,4 milioane: pragul de două milioane înregistrându-se pe 15 ianuarie. Potrivit datelor de la Universitatea Johns Hopkins, până în prezent s-au înregistrat 2.407.869 decese cauzate de virus la nivel mondial dintr-un total de 109.155.627 de cazuri.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu