Noua grădiniță cu două grupe din satul Mireșu Mare a fost finalizată, astfelă că micuții vor putea intra în ea din data de 8 noiembrie.
Valoarea totală a investiției a fost de aproximativ 960.000 lei (cu TVA), 83% fiind fonduri europene.
”Vineri, 29 octombrie, am primit vizita comisiei de recepție pentru grădinița cu două grupe din satul Mireşul Mare. Valoarea totală a proiectului a fost de circa 960.000 lei (TVA inclus), din care 83% au provenit din fonduri europene.
După ce am câştigat finanţarea, am luat decizia de a modifica proiectul iniţial pentru a introduce şi încălzirea prin pardoseală.
Astfel, copii se vor putea juca pe jos, dar cu un risc redus de răceală. Am gândit proiectul acestei grădiniţe şi pentru nevoia de a elibera din spaţiile existente, astfel încât să avem şi la noi în comună grădiniţă cu program prelungit.
Noua grădiniţă va oferi un sprijin firesc din partea comunităţii noastre pentru părinţii care lucrează 8 ore şi care nu se pot întoarce de la serviciu la prânz pentru a prelua copilul de la şcoală sau de la grădiniţă. Copiii vor intra în noua grădiniță din 8 noiembrie, imediat ce ia sfârşit vacanţa şcolară”, a spus Ioan Mătieș, primarul comunei Mireșu Mare, într-o postare pe pagina de Facebook.
Vlad HERMAN