- Publicitate -
Ad imageAd image

Notițe de calendar – 1 iulie: Lady Di

Ad imageAd image

1878: S-a încheiat Congresul de pace de la Berlin, prin care s-au recunoscut independența României și drepturile ei asupra Dobrogei. Județele Cahul, Bolgrad și Ismail însă trec din componența României în cea a Imperiului Țarist. Jecmăneau rușii ce prindeau și ei, ce să mai zici. Davai ceas, davai Cahul, davai ce mai ai…

1961: Venea pe lume Diana Spencer, care avea să devină prințesa de Wales. Soția celui care pe atunci era prințul Charles, iar acum e rege a fost cu adevărat un personaj iubit, iar asta nu doar în Marea Britanie. Nu degeaba i s-a spus ”Prințesa inimilor”. A avut un destin tragic, însă își păstrează locul cuvenit în memoria celor care au îndrăgit-o.

2014: Fostul președinte al Franței Nicolas Sarkozy a fost pus sub acuzare pentru corupție și trafic de influență. I-a trebuit ”distracție”, a găsit-o.

2018: Și dacă tot era mai sus vorba de Franța, gangsterul Rédoine Faid, condamnat la 25 de ani de închisoare pentru un jaf armat eșuat, a evadat după ce trei complici înarmați au aterizat cu elicopterul în curtea pușcăriei. A fost a doua evadare a lui Faid. În 2013 el a evadat după ce a luat ostatici patru gardieni. Oare ce o fi fost în mintea autorităților? S-or fi gândit ”lasă, dom’le, a evadat o dată, i-a trecut, gata!”. Ei, iaca nu-i trecuse. (H.I.)

Sursă informații și foto: Wikipedia

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu