Noi demersuri pentru dotarea celui de-al doilea buncăr de radioterapie din Spitalul Județean de Urgenţă Baia Mare

Ad imageAd image

Ministerul Sănătății a inițiat o nouă procedură de achiziție pentru echipamente de radioterapie, anunță Consiliul Județean Maramureș.

În aceasta sunt cuprinse și echipamentele de radioterapie pentru dotarea celui de-al II-lea buncăr, deja existent, în cadrul laboratorului din Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare.

Noua aparatură va permite tratarea unui număr mai mare de pacienți oncologici atât din Maramureș, cât și din județele limitrofe. Tehnica folosită va fi superioară celei de care deja dispune laboratorul.

Conform Ministerului Sănătății, în această săptămână este programată o vizită a potențialilor ofertanți pentru realizarea unei evaluări cât mai exacte în vederea întocmirii unor propuneri tehnice și financiare competitive.

În cadrul subcomponentei de radioterapie din Proiectul privind Reforma Sectorului Sanitar – Îmbunătățirea Calității și Eficienței Sistemului Sanitar, finanțat prin Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare au fost achiziționate echipamente de radioterapie pentru dotarea laboratorului din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, care la ora actuală sunt funcționale.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu