- Publicitate -
Ad imageAd image

Noemi Vida, printre favoriții lui Cătălin Cherecheș. Cât câștigă administratorul public al orașului

Ad imageAd image

Printre favoriții primarului Cătălin Cherecheș se numără și Vida Noemi, fost viceprimar al orașului și actual administrator public, funcție pe care o ocupă de la începutul lui 2021. Doar că nu prea am văzut mari realizări în această perioadă și din această funcție de care orașul nu prea avea nevoie, funcția fiind creată, probabil pentru a-i fi răsplătită fidelitatea față de stăpân.

Pentru că există un moment, extrem de controversat, prin care Vida Noemi l-a ajutat pe primarul-infractor să câștige un nou mandat. Ne aducem aminte cum, înainte de alegerile locale din 2016, deși Cherecheș era în pușcărie, Vida Noemi a fost cea care l-a ajutat, înaintând Biroului Electoral candidatura lui Cherecheș, care nu putea fi semnată olograf – personal de infractorul aflat la acel moment în arest preventiv.

Cel mai probabil, cei din anturajul lui Cherecheș, conduși de Vida Noemi,, au inserat pe formularul de candidatură semnătură scanată de-a infractorului sau chiar i-au imitat semnătura. Cherecheș nu a rămas dator, dându-i lui Vida Noemi o funcție extrem de bine remunerată, după ce ANI a găsit-o incompatibilă în 2015 și i-a interzis să mai candideze timp de 3 ani de la încetarea mandatului 2016-2020, adică până în 2023.

16.640 lei/lună e salariul din postura de administrator public pe care Vida Noemi îl încasează, conform documentelor făcute publice de municipalitate. 16.640 lei/lună este prețul imposturii și al servilismului. Imediat se împlinesc 3 ani de când Vida Noemi încasează, într-un mod nerușinat, lună de lună, această sumă pentru care un băimărean cu venituri medii este nevoit să muncească 5 luni.

Nu avem cum să uităm, iar acum, în contextul condamnării lui Cătălin Cherecheș, îi cerem demisia pentru că a fost preșul unui infractor, iar o astfel de persoană nu are ce căuta intr-o funcție publică atât de importantă cum e cea de administrator public. Nu o putem denumi demisie de onoare, că Vida Noemi nu are așa ceva. Putem spune doar atât: DEMISIA!

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu