Nereguli pe bandă rulantă: Zeci de permise de conducere reținute în Maramureș

Ad imageAd image

În ultimele 48 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Maramureș au acționat, pe principalele drumuri din județ, pentru reducerea riscului rutier, prin depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau conduc autoturisme sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

”Cu această ocazie, au fost legitimate și verificate peste 200 de persoane, fiind controlate și 115 autovehicule. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 189 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 75.000 de lei.

Totodată, au fost reținute 39 de permise de conducere și au fost retrase 5 certificate de înmatriculare. De asemenea, au fost constatate și infracțiuni la regimul siguranței circulației pe drumurile publice.

În cadrul activităților desfășurate, conducătorilor auto le-au fost aduse la cunoștință modificările legislative în materie penală *_(Legea Anastasia)_* respectiv, în cazul conducătorului auto aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei acesta va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei”, potrivit IPJ Maramureș.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu