Nereguli în trafic: Amenzi cu duiumul în Maramureș

Ad imageAd image
Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.

În perioada 8-9 iulie, polițiștii din Satulung și Șomcuta Mare, cu sprijinul S.A.S. Maramureș au efectuat o acțiune pe D.N.1C, D.J.108E și D.J. 19, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru nerespectarea dispozițiilor legale privind circulația pe drumurile publice.

În cadrul acțiunii, polițiștii au verificat 76 de autovehicule, au constatat 17 contravenții și au fost aplicate amenzi în valoare de aproape 7.500 de lei.

Ca măsură complementară, s-a dispus ridicarea unui certificat de înmatriculare, conform IPJ.

De asemenea, polițiștii din cadrul Poliţiei oraşului Târgu Lăpuș, Compartimentul Rutier și Compartimentul Ordine Publică, au executat o acţiune pe linie rutieră, având drept scop disciplinarea tuturor participanților la traficul rutier, constatări pe linie rutieră conform O.U.G. nr.195/2002 și luarea măsurilor legale care s-au impus.

În cadrul acțiunii, polițiștii au verificat 40 de autovehicule, au constatat 12 contravenții și două infracțiuni. Valoarea amenzilor aplicate de polițiști a fost de aproape 5.000 de lei.

Ca măsură complementară s-a dispus reținerea a două permise de conducere.

ZiarMM

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu