O femeie de 38 de ani din Bocicoiu Mare a sesizat prin apel 112 polițiștii Secției 6 Sarasău cu privire la faptul că a fost agresată, în data de 22 noiembrie.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat că fostul soț al acesteia, un bărbat de 44 de ani din Tisa s-a deplasat la domiciliul ei, iar în urma unor discuții în contradictoriu, a agresat-o, aplicându-i mai multe lovituri pe corp cu un obiect tăietor. După săvârșirea faptei, bărbatul a părăsit domiciliul femeii.
Femeia de 38 de ani a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, iar ulterior a rămas internată în vederea efectuării unor investigații de specialitate.
O echipă complexă de cercetare s-au deplasat în Bocicoiu Mare, iar în urma efectuării cercetării la fața locului și a activităților desfășurate au identificat obiectul cu care se presupune că s-a săvârșit agresiunea, la aproximativ 300 de metri de imobil.
Inițial, bărbatul a fost internat în spital pentru a fi supus examinării medicale de specialitate, iar pe numele acestuia polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu.
Polițiștii au continuat cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la omor, ieri, 24 noiembrie fiind dispusă reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta a fost depus la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Maramureș.
ZiarMM