MARAMUREȘ – Instructori auto versus examinatori. Ce nemulțumiri sunt

Ad imageAd image

Când vine vorba de „traseu”, întotdeauna vor fi cursanți nemulțumiți. Conducerea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Maramureș a avut două întâlniri până acum cu reprezentanții școlilor de șoferi din județ, care au avut ocazia să își expună problemele avute și împreunsă să fie găsite cele mai bune soluții, astfel încât procentul de promovabilitate la „oraș” să fie mai mare decât este acum.

„De când sunt la conducerea acestui Serviciu, am avut două întâlniri cu reprezentanții școlilor de șoferi, în primul rând pentru eficientizarea activității, pentru organizarea activității de examinare colaborăm pentru a avea în vedere numărul de cursanți care absolvă într-o lună de zile, să zicem, cursurile și noi pentru a ne pregăti examinatorii în vederea examinării la proba practică. Bineînțeles că sunt anumite nemulțumiri ale instructorilor auto, legate de timpii de examinare, atitudinea unui examinator, care, în opinia dânșilor, sunt mai exigenți, dar nu am avut situații în care examinatorii să fii greșit în examinarea la proba practică. Am avut câteva contestații, e adevărat, toate au fost respinse ca neîntemeiate. Examinatorii își fac treaba așa cum trebuie. Proba practică este supravegheată audio-video, filmările se stochează pe o perioadă de 6 luni, deci nu au fost probleme din acest punct de vedere”, a declarat Nicolae Bărbos, șeful Serviciului amintit.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu