- ADVERTISEMENT -
Ad imageAd image

MARAMUREȘ- Câte mașini electrice circulă acum pe drumurile din județ

automobile electrice

Pe drumurile din județ vedem tot mai frecvent mașini electrice, numărul lor fiind de la an la an tot mai mare. Primăriile se zbat și ele să amenajeze puncte de reîncărcare pentru acest gen de vehicule. Iar dacă cineva se gândește că avem doar autoturisme electrice, se înșeală. Avem și motociclete electrice, dar și un autobuz.

„În județul Maramureș sunt înmatriculate în acest moment un număr de 438 de autovehicule cu motor electric, dintre care 419 autoturisme, 11 motociclete, 7 vehicule transport marfă și un autobuz electric. Ce pot să vă mai spun este că există o tendință de creștere a vehiculelor care sunt echipate cu motor hybrid. În județul Maramureș un număr de 1579 de vehicule înmatriculate dotate cu acest tip de motor. Dintre acestea, 1563 sunt autoturisme, 13 autobuze și 3 vehicule de transport marfă”, precizează oficialii DRPCÎV Maramureș.

Ca și mărci, vorbim de autovehicule Volkswagen, Dacia și Renault. Analiza Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) arată că „în funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în primele patru luni din acest an, motorizările pe benzină înregistrează o creștere de 1,4%. În ceea ce privește autoturismele echipate cu motoare diesel, acestea înregistrează o scădere de 2,0% față de ponderea din anul 2022, respectiv autoturismele “electrificate“, respectiv cele electrice (100% și hibride plugin), precum și cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), ajung să dețină, după primele patru luni din 2023, o cotă de piață de 20,4%, care depăşeşte cu 7,1% cota deţinută de motoarele diesel”.

„Autoturismele full electrice dețin o cotă de 8,7% din piață în primele patru luni ale anului 2023 față de anul 2022. Ca și în anul 2022, când, deși s-a înregistrat o scădere a achizițiilor de autoturisme în general, cele “verzi” au performat, în anul 2023, achizițiile din această categorie au crescut considerabil (+29,4%) comparativ cu perioada similară a anului trecut. Autoturismele 100% electrice mențin trendul crescător al anului anterior. In luna aprilie 2023, ajung la o creștere de 6,4% față de luna similară a anului trecut, iar la nivelul celor patru luni din anul 2023 la o creștere de 36,8% față de anul precedent. Si cele plug-in urmeaza o curbă crescătoare, cumulând și acestea volume semnificative, cu o creștere de 87,8% față de luna similară a anului trecut și una de 43,1% față de primele patru luni din anul 2022. Autoturismele Full Hybrid sunt și acestea în creștere. Se înregistrează o scădere de 2,3% față de luna aprilie 2022 și o creștere de 17,3% față de primele patru luni ale anului anterior”, se arată în raportul celor de la APIA.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu