zExecutivul a aprobat în şedinţa de joi Hotărârea referitoare la modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, aprobate prin HG nr. 707/2018, informează AGERPRES.
Conform unui comunicat al Ministerului Agriculturii, actul normativ vizează simplificarea procedurii de verificare a terenurilor infestate cu buruiana ambrozia, controalele fiind realizate de autorităţile administraţiei publice locale, prin personal împuternicit de primar, de poliţia locală sau de comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu şi eficientizarea procesului de informare şi conştientizare prin mass-media, online şi în format letric, pentru limitarea ariei de extindere a acestei specii invazive şi eradicarea acesteia.
De asemenea, Hotărârea mai prevede prelungirea perioadei privind al doilea control asupra terenurilor infestate, în intervalul 6 iulie – 31 octombrie al fiecărui an, verificarea autorităţilor administraţiei publice locale care nu aplică măsurile de control prevăzute de lege, de către o comisie stabilită prin Ordin al Prefectului, care are competenţa de a sancţiona nerespectarea dispoziţiilor legale şi creşterea nivelului de sancţionare cu amenzi de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice care nu respectă prevederile legale privind distrugerea buruienii ambrozia.
„Măsurile reglementate prin prezenta HG vor conduce la diminuarea suprafeţelor de teren infestate cu buruiana ambrozia, a cantităţii de polen eliberată în atmosferă şi implicit la menţinerea unui mediu sănătos pentru populaţie”, se menţionează în comunicat.