- ADVERTISEMENT -
Ad imageAd image

Lucian Bute este campion mondial – Boxerul roman isi pastreaza centura, invingandul prin KO pe Edison Miranda

Boxerul roman Lucian Bute si-a aparat cu succes centura de campion mondial IBF la categoria supermijlocie, pentru a cincea oara, sambata seara, in fata columbianului Edison Miranda, pe care l-a invins prin KO in repriza a treia a meciului programat pe durata a 12 reprize la Centre Bell din Montreal.

Bute a acaparat centrul ringului din primele momente ale meciului si l-a urmarit pe adversarul sau, un boxer puternic. Dupa cateva bravade ale columbianului, Bute, care avea un usor avantaj la puncte, a expediat un upercut de stanga care l-a trimis la Miranda la podea la mijlocul reprizei a treia, iar arbitrul de ring, Ernie Sharif, a decis sa puna capat luptei.

Lucian Bute, 30 de ani, este neinvins in cariera de profesionist, cu 26 de victorii, dintre care 21 inainte de limita, in timp ce Edison Miranda, 29 ani, numara 33 victorii (29 prin KO) si 5 infrangeri.

In precedentul sau meci, Bute il invinsese pe mexicanul Librado Andrade, prin KO in repriza a patra (28 noiembrie 2009). Miranda este al treilea columbian invins de Lucian Bute, dupa Fulgencio Zuniga (13 martie 2009) si Alejandro Berrio (19 octombrie 2007).

agerpres

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu