În ciuda crizei politico-sanitare, leul rămâne cea mai stabilă monedă din regiune, beneficiind de protecția constantă a băncii centrale, care nu dorește apariția unor stări de neliniște în societate.
După atingerea noului record de 4,9495 lei, volatilitatea cursului euro a fost minimă. În schimb, la nivel regional monedele din Cehia, Ungaria sau Polonia au cunoscut în ultimele săptămâni deprecieri, chiar dacă băncile centrale din aceste țări au început să își înăsprească politica economică.
Miercuri, cursul monedei unice a crescut de la 4,9476 la 4,9486 lei. Tranzacțiile se realizau în culoarul 4,944 – 4,95 lei.
Euro se deprecia ușor la 1,1585 – 1,1613 dolari. Investitorii erau prudenți înainte de ședințele de politică monetare ale BCE, Băncii Canadei și Băncii Japoniei, care se vor desfășura joi. Reamintim că în 12 octombrie euro a atins minimul ultimelor 14 luni de 1,1524 dolari.
BNR a stabilit o medie a monedei americane de 4,2693 lei, față de 4,2587 lei în ședința de marți.
După o scurtă întrerupere, moneda elvețiană a revenit pe apreciere la 1,064 – 1,068 franci/euro, astfel că media a crescut de la 4,6280 la 4,6485 lei.
Cursul lirei sterline a coborât de la 5,8750 la 5,8647 lei, efect al marcărilot de profit pe piețele internaționale după atingerea marți a unui maxim al ultimelor 19 luni față de euro.
Deprecierea unciei pe piețele specializate la 1.784 – 1.791 dolari a provocat scăderea prețului gramului de aur de la 246,8735 la 245,2878 lei.
Dealerii bancari anticipează o nouă majorare a dobânzii de politică monetară a BNR la ședința din noiembrie a CA al BNR, ultima din acest an, astfel că indicii ROBOR și-au continuat tendința ascendentă și miercuri.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut de la 2,33 la 2,34%.
Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 2,45 la 2,46%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, a crescut de la 2,53 la 2,54%.
În regiune, media monedei maghiare stagna la 365,34 forinți/euro iar a celei poloneze se deprecia ușor la 4,6165 zloți/euro.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00