- ADVERTISEMENT -
Ad imageAd image

Jurnal de Euro: ”Tricolorii” trebuie să înțeleagă că au și ei o datorie față de public

”Tricolorii” au făcut, marți, primul antrenament după sosirea în Germania pentru participarea la Euro. Antrenamentul, desfășurat pe Würzburg Arena, a fost unul deschis publicului.

Aproape 4.000 de oameni – printre ei și nemți, nu doar români – au mers să îi vadă pe ”tricolori”, să facă poze cu ei și să ia autografe. Jucătorii naționalei au avut parte de o atmosferă plină de căldură, care ar trebui să le dea un impuls la acest turneu final. Nu de alta, dar fanii chiar au arătat că iubesc naționala și îi susțin pe băieții lui Iordănescu. Au fost momente frumoase și bine ar fi de s-ar repeta la nesfârșit.

„Sper să avem cât mai mulți fani pe stadioane la acest Euro și să ne susțină. Ei trebuie să înțeleagă un lucru: poate nu își dau seama cât de importanți sunt ei în momentele dificile, în momentele în care lucrurile nu merg bine. Un cântec sau un «Hai România!» cântat de tot stadionul îți dă o energie incredibilă în momentul acela”, a declarat fundașul Radu Drăgușin la conferința de presă dinaintea antrenamentului.

De acord cu Drăgușin, numai că și ”tricolorii” ar trebui să înțeleagă că publicul așteaptă de la ei și rezultate cu care să se mândrească, nu doar autografe și scuze că n-a vrut să intre mingea-n poartă. În rest, hai România! (H.I.)

Sursa foto: FRF

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu