Joe Biden a semnat o serie de decrete pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon

Ad imageAd image

Preşedinte american Joe Biden a semnat, miercuri, o serie de decrete care prioritizează problemele schimbărilor climatice la toate nivelele guvernului şi care au ca scop reducerea emisiilor de dioxid de carbon care provoacă încălzirea globală, transmite Reuters.

Decretele cer secretarului Departamentului de Interne să oprească atribuirea autorizaţiilor pentru petrol şi gaze pe terenuri şi ape federale şi să înceapă o evaluare a autorizaţiilor actuale de dezvoltare a exploatării carburanţilor fosili.

În afară de oprirea atribuirii de autorizaţii, Biden va cere guvernului federal să conserve 30% din terenurile şi apele federale , până în 2030, şi să găsească modalităţi de dublare până atunci a producţiei de energie eoliană.

Seria de măsuri pune în mişcare agenda preşedintelui de reducere a emisiilor Statelor Unite şi de stabilire a unor obiective mai stricte, în conformitate cu acordul pentru climă de la Paris, la care participă aproape 200 de ţări.

”Am aşteptat deja prea mult pentru a face faţă crizei climatice. Nu putem să mai aşteptăm. Planurile noastre climatice sunt ambiţioase. Dar noi suntem America. Suntem neclintiţi în angajamentul nostru faţă de inovaţie ”, a spus Biden în cadrul unui briefing de miercuri.

În prima sa zi în funcţie, săptămâna trecută, Biden a semnat un decret pentru revenirea SUA în acordul de la Paris. De asemenea, el a anulat autorizaţia pentru construcţia îmoreună cu Canada a conductei Keystone XL.

În timpul preşedinţiei lui Barack Obama, SUA au promis să reducă emisiile cu 26% şi 28% sub nivelurile din 2005, până în 2025, dar nu a reuşit nici măcar să se apropie de acest obiectiv.

Progresele privind reducerile s-au oprit practic în timpul administraţiei Trump, care a minimizat rolul schimbărilor climatice şi a slăbit peste 100 de reglementări de mediu în favoarea producătorilor de combustibili fosili.

Biden, care a reunit cea mai mare echipă de experţi climatici de la Casa Albă, a promis să dezvăluie ţinte mai ambiţioase la marele summit al ONU referitor la climă care va avea loc în acest an în Scoţia.

De asemenea, preşedintele s-a angajat să implementeze un plan climatic de 2.000 de miliarde de dolari.

Moratoriul lui Biden asupra contractelor de închiriere de petrol şi gaze nu va pune capăt extracţiei combustibililor fosili, deoarece liderii din industrie deţin în prezent contracte de leasing nedezvoltate.

Forajele pe terenuri publice generează venituri de miliarde de dolari, dar reprezintă aproximativ un sfert din emisiile de gaze cu efect de seră ale ţării. Producătorii de petrol şi gaze s-au opus puternic demersului lui Biden şi este aşteptat ca aceştia să conteste decretul în instanţă.

”Penalizarea industriei petrolului şi a gazelor ucide locuri de muncă americane bine plătite, dăunează economiei noastre deja în dificultate, face ca ţara noastră să se bazeze mai mult pe surse de energie străine şi să afecteze pe cei care se bazează pe energie accesibilă şi de încredere”, a declarat Anne Bradbury, preşedintele American Exploration şi Production Council.

Grupurile ecologiste, care au presat mult timp pentru schimbările dorite de Biden, au lăudat decretele.

”Suntem încântaţi că preşedintele Biden îşi onorează rapid angajamentul de a opri acordarea de autorizaţii noi pentru extragerea de combustibili fosili pe terenurile şi apele noastre federale”, a declarat Kierán Suckling, director executiv al Centrului pentru Diversitate Biologică.

”Crizele climatice şi de dispariţie a faunei sălbatice necesită acest tip de acţiune îndrăzneaţă şi urgentă”.

Biden stabileşte, de asemenea, schimbările climatice ca prioritate de securitate naţională şi menţine un accent pe crearea de locuri de muncă ecologice şi justiţia de mediu pentru cei mai vulnerabili la schimbările climatice.

Este aşteptat ca Biden să semneze alte decrete pentru a demonta inversările politicii climatice ale administraţiei Trump. Dar probabil că se va confrunta cu constrângeri în implementarea masivului său plan economic, având doar o majoritate democrată slabă în Senat.

Planul climatic al lui Biden include obiective pentru tranziţia de la combustibili fosili la energie curată, reducerea emisiilor generate de energia electrică la zero până în 2035 şi atingerea unui nivel zero al emisiilor nete până în 2050.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu