- ADVERTISEMENT -
Ad imageAd image

Ionel Bogdan, despre relația om politic – presă. A fost Gala Presei Maramureșene 2023

În finalul de săptămână trecut, la Borșa, a avut loc ediția cu numărul 3 a Galei Presei Maramureșene. Eveniment care tinde să devină unul de tradiție, la care au fost prezenți jurnaliști din Maramureș, dar și primari din zonă, parlamentari de Maramureș, dar și președintele CJ Maramureș, Ionel Bogdan, prefectul Rudolf Stauder, respectiv unul dintre vicepreședinții CJ. Deși era un eveniment dedicat celor din presă, oamenii politici nu s-au dat în lături de a se ataca unii pe alții, fiind aruncate fel de fel de acuzații, luate în derâdere unele propuneri făcute etc.

Ionel Bogdan ne spune ce înseamnă presa pentru omul politic, respectiv pentru cel din administrație: „Cred că, în primul rând, pentru noi, oamenii politici , dar și cei din administrație, presa ar trebui să însemne interfața dintre cetățeni și noi, ca persoane publice. Sigur că acum există și alte metode de a discuta cu oamenii, de a comunica cu oamenii, vorbim de social media, vorbim și de alte canale, dar eu cred că în continuare, atât acum, cât și în viitor, presa va juca un rol extrem de important în societate. De aceea cred foarte tare în imparțialitatea presei și mai ales în relatarea până la urmă a realității spre populație. Unii sunt în campanie electorală, alții încercăm să ne facem treaba și să ne ducem angajamentele la bun sfârșit. Alții înțeleg să facă politică cu totul altfel și nu pot decât să le urez succes”.

La Borșa jurnaliștii au avut ocazia să vadă una dintre cele mai moderne școli din județ, dar și din România. Școala 9 din oraș a beneficiat de fonduri care au făcut ca să devină una dintre cele mai atrăgătoare instituții de învățământ, fiind create condiții moderne de studiu pentru elevii din oraș. S-a discutat apoi despre celelalte investiții derulate în oraș, despre extinderea pârtiilor din zonă, despre crearea unui drum județean care să lege Vișeu de Sus de Borșa, dar și despre un tren turistic Sighet-Borșa.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu