INTERVIU – Cristian Niculescu-Țâgârlaș: Cu siguranță nu aș fi un senator mai bun dacă nu eram avocat

Ad imageAd image

 

Avocat Cristian Niculescu-Țâgârlaș, senator de Maramureș, președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări din Senat, a acordat un interviu celor de la juridice.ro în care a vorbit despre avocatură, politică, despre relația ales-alegător, dar și despre ce ar trebui și ce nu să se găsească în genele unui politician. Așa am aflat că, în opinia senatorului de Maramureș, „politica reprezintă un mod de a conduce fără conotații pozitive sau negative care poate fi vizualizată în mod diferit dar, spre exemplu, ascensiunea în politică o pot asemui cu o expediție montană la mare altitudine în care cel mai periculos moment îl reprezintă atingerea vârfului, situație în care aerului rarefiat și lipsa de oxigen îți poate întuneca rațiunea sau exagera senzația de putere”.

Parlamentarul de Maramureș este de părere că profesia de avocat cu cea de om politic sunt „două profesii compatibile și uneori mă transpun în rolul avocatului care trebuie să se raporteze, într-o instanță judecătorească, la o lege formulată superficial, incoerent sau în necunoștință de cauză. Cu siguranță nu aș fi un senator mai bun dacă aveam o altă profesie. Nu în comisiile din care fac parte!”.

De ce avocat? Răspunsul l-a dat senatorul de Maramureș: „Încă din liceu, preocupat fiind de lectură am dezvoltat un anumit tip de sentiment justițiar, o influență în acest sens având, de exemplu, ”Crimă și pedeapsă” al lui Fyodor Dostoevsky, roman în care pasiunea, vinovăția, remușcarea sunt sentimente care depășesc ca intensitate trăirile specifice mecanismelor statului. Acest gen de lecturi au dat răspunsuri certe adolescentului care-și punea întrebări despre societatea în care trăia și modul comportamental al indivizilor în societate. Este de notorietate faptul că după anul 1990 a existat o perioadă în care autoritatea statului și a instituțiilor sale era slăbită de comportamente și practici deviaționiste, manifestări care deveniseră chiar o practică curentă iar oamenii fără ”relații și pile” deveneau victime ale unui sistem corupt și abuziv. Plecând de la aceste realități pe care le observam, la care se adăugau informațiile dobândite prin studiu, având un bagaj de cunoștințe clar definit am decis să mă orientez spre domeniul avocaturii. Merită să menționez și faptul că încă din liceu și până în anul IV de facultate eram pregătit și convins că vreau să devin procuror, una din cele mai nobile profesii juridice la care se adăuga și aura romantică a luptătorului pentru dreptate”.

La întrebarea „Cât de liber este un politician ajuns în Parlament în ceea ce privește activitatea sa separat sau nu de agenda unui partid?”, răspunsul a fost:  „Depinde ce înțelegeți prin libertatea unui om politic? Menționez, doamna Matei, că nu am avut intenția să fiu nepoliticos răspunzând unei întrebări cu o altă întrebare. Deci, ca membru al unui partid politic trebuie să accepți doctrina, ideologia și hotărârile unei conduceri statutar alese. Parlamentar fiind, nu sunt parte al unui joc de tipul celui descris în ”Jocul cu mărgelele de sticlă” al lui Hermann Hesse ci parte a unui mecanism funcțional având reguli clare, pe care le cunoșteam și acceptat inițial. Ca răspuns la întrebare, afirm cu toată răspunderea că grupul liberal din Senat, al cărui vice-lider am onoarea să fiu, reprezintă o platformă de lucru dinamică și deschisă, aptă pentru discuții și chiar dispute colegiale argumentate, tranșate într-un final prin vot. În consecință sunt perfect conștient de faptul că principiile mele enunțate anterior, libertatea de opinie și posibilitatea argumentării lor sunt respectate și funcționale”.

Mai multe pe juridice.ro

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu