INEDIT – Cimitirele din Maramureș, subiect pentru un concurs

Ad imageAd image
Concurs inedit lasant de Episcopia Maramureșului și Sărmatului în finalul de săptămână trecut. Este vorba despre proiectul Eparhial – Concurs intitulat „Cimitirul parohial – spațiu sacru, loc al odihnei și comuniunii celor adormiți”: „Este îndeosebi cunoscut faptul că toate cimitirile sunt o expresie a credinței, a respectului și a dragostei pe care credincioșii ortodocși din România creștină de pretutindeni o au față de cei trecuți la Domnul. În Transilvania, cu o tradiție multietnică și pluriconfesională, au loc în toate cimitirele „Luminațiile”, care sunt zile atribuite celor adormiți, în care creștinii pregătesc în mod special cimitirele pentru aceste zile dedicate tuturor sfinţilor, dar şi pomenirii morţilor. Florile şi lumânările aprinse nu lipsesc de pe niciun mormânt”.
Toate parohiile și mănăstirile din Maramureș și Sătmar vor trimite pe adresa de email: [email protected] câteva fotografii „care să exprime cel mai frumos, imaginea duhovnicească a cimitirului parohial transpusă prin lentila aparatului de fotografiat. Se vor accepta doar fotografiile realizate în acest an, autentice și clare. Fotografiile trebuie să fie însoțite de următoarele date: numele parohiei, protopopiatul, preotul paroh și localitatea”. Există și un deadline pentru trimiterea acestor fotografii și anume prima zi a lunii decembrie.
„La încheierea acestui concurs, se vor aprecia cele mai îngrijite cimitire parohiale din cele opt Protopopiate al Eparhiei noastre: Baia Mare, Lăpuș, Chioar, Satu Mare, Oaș, Carei, Sighet și Vișeu, care vor fi evidențiate într-un cadru festiv la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare de către Întâistătătorul Episcopiei noastre, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, în urma deliberării unei comisii speciale de jurizare constituită în acest scop, conferindu-se distincții și diplome de apreciere. De asemenea, cele mai frumoase fotografii vor fi incluse și publicate într-un număr viitor al Revistei Eparhiale.
Parohiile participante la acest concurs, care vor fi evidențiate și vor primi distincții și diplome, fie vor fi reprezentate fizic de preot ori de un delegat al comunității la Catedrala Episcopală, sau evidențierile vor fi expediate online și vor putea fi folosite la dosarul personal al preoților slujitori care vor promova Proiectul Eparhial”, anunță Episcopia Maramureșului și Sătmarului.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu