- ADVERTISEMENT -
Ad imageAd image

INCREDIBIL – Banii mortului, furați cu ajutorul unei angajate a Băncii Transilvania

Ce nu face omul pentru bani. Deși după ce ai murit numai contează că ești lefter. Procurorii din cadrul al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.P.G. în vârstă de 44 de ani, pentru săvârşirea în calitate de autor, a infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată (13 acte materiale), efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată (27 acte materiale), spălarea banilor, în calitate de instigator a infracțiunilor de uz de fals, fals în declarații, participație improprie la fals intelectual, respectiv a inculpatei B.F. de 37 de ani pentru săvârşirea infracţiunilor de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată (12 acte materiale).
Ancheta procurorilor a stabilit că inculpata B.F., în perioada 12.11.2019 – 18.03.2020, „folosindu-se de calitatea sa de funcționar bancar, angajată a S.C. BANCA TRANSILVANIA S.A., a accesat fără drept, după decesul clientului P.I., datele informatice aferente contului bancar al acestuia, client al Băncii Transilvania, utilizând aplicațiile informatice ale băncii, aflând astfel conținutul contului bancar precum și datele de identitate ale clientului şi a transmis toate aceste date de identificare inculpatului P.P.G., cunoscând că acesta le va utiliza pentru a transfera în mod fraudulos sumele de bani din contul defunctului”.
„Inculpatul P.P.G. l-a determinat cu intenție pe inculpatul P.R., la data de 19.03.2020, să prezinte funcționarei bancare din cadrul Băncii Transilvania S.A. și să folosească o procura notarială falsă, în vederea producerii de consecințe juridice, respectiv ca acesta să poată fi împuternicit pe contul clientului P.I. Ulterior, inculpatul P.P.G. în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în intervalul 19.03.2020 – 31.03.2020, folosindu-se de cartela cu numărul de telefon primit de la inculpatul P.R., pe care acesta din urmă l-a declarat cu ocazia împuternicirii în fals pe contul bancar al defunctului P.I., respectiv de userul şi parola primite de la inculpatul P.R., pe care acesta le obţinuse fraudulos, a activat și accesat în mod ilegal prin intermediul aplicațiilor bancare aparținând Băncii Transilvania „internet banking” și „mobile banking”, contului bancar aparținând defunctului P.I. şi a efectuat operațiuni financiare, în mod fraudulos, constând în răscumpărare de obligațiuni și mai apoi transferul sumei totale de 1.373.300 lei către mai multe conturi bancare aparținând unor persoane fizice și juridice controlate prin interpuşi, sume de bani care au fost ridicate ulterior în numerar.
Pentru disimularea originii ilicite a sumelor de bani transferate și pentru a nu fi blocat contul bancar al defunctului P.I., inculpatul P.P.G. i-a înmânat inculpatului P.R., o factura proforma fictivă emisă de S.C. C. S.R.L. în valoare de 1.249.500 lei către defunctul P.I., respectiv anexa 1 (contractul de vânzare-cumpărare), având ca obiect vânzarea-cumpărarea unui utilaj ,,excavator hidraulic”, pe care inculpatul P.R. a prezentat-o la data de 08.04.2020 a Agenţiei Rogerius- Banca Transilvania, pentru a justifica scriptic transferul sumelor din contul defunctului P.I.. Prin modalitatea mai sus descrisă, inc. P.P.G. a reușit introducerea în circuitul licit a sumelor de bani obținute din săvârșirea infracțiunii de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos”, precizează Ministerul Public.
Inculpatul a fost reţinut în data de 01.07.2021 şi s-a aflat sub măsura controlului judiciar în perioada 02.07.2021 – 30.08.2021. Ministerul Public a mai anunțat că prin ordonanţa din 05.07.2021 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asigurător pe bunurile mobile şi imobile, până la concurenţa valorii prejudiciului de 1.373.300 lei, aflate în proprietatea inculpatului P.P.G., fiind identificate bunuri immobile care acoperă valoarea prejudiciului. Cu inculpatul P.R. a fost încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei. Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalului Bihor.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu