- ADVERTISEMENT -
Ad imageAd image

Incredibil: 1.500 de baimareni care locuiesc in aval de Barajul Firiza nu beneficiaza de apa potabila de la reteaua de alimentare publica

Aproximativ 1.500 de baimareni care locuiesc in apropierea Barajului Firiza se plang de faptul ca, in secolul XXI, acestia nu beneficiaza de apa curenta. Ironia sortii face ca multi dintre acestia au fost nevoiti a ceda proprietatile pe care le-au detinut in zona Firiza, pentru a face loc actualului Baraj.

Insa acumularea de apa nu le profita deloc. Pentru ca, desi se afla la doar cateva zeci sau sute de metri distanta de aceasta, cei in cauza spun ca asteapta ploaia pentru a avea apa in gospodarii.

Acestia au depus un memoriu adresat consilierului local Vasile Vlasin, in care solicita Municipalitatii realizarea unei aductiuni de apa. Ei spun ca s-au saturat in a se adresa Primariei Baia Mare, pentru ca ori de cate ori au facut acest lucru, demersul lor a ramas fara raspuns.

Prezent in cadrul emisiunii Garda de Noapte, difuzata de postul de televiziune Cinemar TV (CBN), Vasile Vlasin a afirmat ca i se pare incredibil ca tocmai baimarenii care locuiesc sub Barajul Firiza sa nu beneficieze de apa. „Trece conducta de apa pe langa ei, iar acestia nu pot sa beneficieze de un minim confort al vietii moderne intr-un oras precum Baia Mare. In cazul unei calamitati, ar fi primii afectati”, a declarat Vlasin.

Situatia, insa, nu este singurala. Orasul care invata are inca multe astfel de strazi unde nu exista nici aductiune de apa si nici canalizare.

ZiarMaramures.ro

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu