Miercuri, 3 februarie, orele 06.40, polițiștii Secției 6 Sarasău aflându-se în serviciul de patrulare, au oprit un autobuz pentru control.
La volanul acestuia a fost identificat un bărbat de 52 de ani din Rona de Sus.
Întrucât conducătorul auto emana halena alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Sighetu Marmației, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge.
Totodată, polițiștii din Cavnic au oprit pentru control un autoturism condus pe raza oraşului. La volan a fost identificat un bărbat de 38 de ani, care emana halenă alcoolică, potrivit IPJ.
Acesta a fost testat aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul de Psihiatrie Cavnic unde i s-au recoltat două probe se sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În ambele cauze se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
ZiarMM