- Publicitate -
Ad imageAd image

În Maramureș: Peste 180 de elevi au participat la concursul naţional ”Educaţie pentru sănătate”, faza județeană

Ad imageAd image

Concursul naţional Educaţie pentru sănătate, Ediţia a XV-a, faza județeană, s-a desfășurat astăzi, 30 martie.

La această etapă au participat peste 1500 elevi din cele 13 județe înscrise (Alba, Arad, Argeș, Bacău, Călărași, Caraș Severis, Constanța, Gorj, Galați, Olt, Maramureș, Vaslui, Vâlcea).

Concursul a fost inițiat de către Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Constanța prin Biroul de Programe de Promovare a Sănătăţii, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa și  Colegiul Naţional de Arte ”Regina Maria” Constanța. Concursul este cuprins în calendarul CCPEENI al Ministerului Educației 2024, poziţia 29, conform OME nr.3468/29.01.2024, Domeniul ştiinţific.

”În județul nostru, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș a organizat faza județeană la Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” Baia Mare, unde au participat 183 de elevi din clasele V-XI. Bibliografia propusă și subiectele tip grilă au fost elaborate de specialiștii Direcției de Sănătate Publică Judeţeană Constanța.

Etapa națională se va organiza, în data de 25 mai 2024, în municipiul Constanța, la Colegiul Național de Arte ”Regina Maria” cu participare directă și indirectă. Participarea este directă pentru elevii claselor VII – VIII, IX – XI care s-au calificat de la faza județeană și participarea este indirectă pentru elevii care vor trimite lucrări pentru secțiunile: fotografie (elevii claselor V – VI), afiș (elevii claselor VII– VIII) și poster (elevii claselor IX – XI). Din județul Maramureș vor participa cinci elevi din clasele a VII-a, a VIII-a, a IX-a, a X-a și a XI-a, care au obținut primul punctaj la fiecare nivel de învățământ.

Prin tematica abordată elevii au posibilitatea de a-și valorifica informațiile științifice acumulate în cursul orelor de studiu, precum și imaginația creativitatea și experiența personală cu scopul de a forma comportamente dezirabile pentru sănătate”, informează Comisia județeană de organizare și desfășurare a concursului, specializarea biologie.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu