Important: Încep lucrările la pasajul suprateran de lângă Italsofa

Ad imageAd image

A fost semnat contractul de execuție a lucrărilor a pasajului suprateran de lângă Italsofa, astfel că lucrările vor începe în scurt timp. Proiectul, în valoare de 78 de milioane de lei, trebuie finalizat în termen de 12 luni.

”Începem șantierul pentru realizarea pasajului suprateran de lângă Italsofa din Baia Mare! Am semnat contractul de execuție, alături de reprezentanții societății care a câștigat licitația și alături de colegul meu Gabriel Ștețco, administratorul public al județului. Intrăm astfel în linie dreaptă și, în cel mai scurt timp, încep lucrările.

La licitația organizată pentru realizarea pasajului suprateran de la Italsofa au depus oferte patru societăți. După analiza documentațiilor, Comisia de evaluare a desemnat firma câștigătoare. Este vorba despre Antrepriza de Reparații și Lucrări – ARL Cluj, lider Strabag.

Valoarea proiectului este de 78 de milioane de lei, iar finanțarea am asigurat-o prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Pasajul va avea o lungime de 680 de metri, 13,6 metri lățime și trotuare a câte 2,5 metri fiecare. Constructorul trebuie să ne predea lucrarea în termen de 12 luni de la atribuirea contractului!

Am subliniat importanța acestui proiect pentru municipiul Baia Mare și am solicitat să se respecte acest termen. Prin realizarea acestui pasaj fluidizăm traficul, care în această zonă este extrem de aglomerat, mai ales la orele de vârf. Pasajul va fi conectat la Centura Metropolitană și va fi punctul de legătură între Baia Mare și centura ocolitoare a orașului. Le mulțumesc, încă o dată, colegilor mei din Consiliul Judeţean Maramureş, celor din Primaria Municipiului Baia Mare și CNAIR pentru susținerea acestui proiect important pentru orașul nostru și pentru Maramureș”, a punctat Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș.

Vlad HERMAN

TAGGED:
Distribuie articolul
1 Comment