- ADVERTISEMENT -
Ad imageAd image

Hristos a Inviat! – Inainte de ridicarea la cer, Isus s-a aratat de 11 ori, intr-un interval de 40 de zile

„Daca n-a inviat Hristos, atunci propovaduirea noastra este zadarnica, si zadarnica este si credinta voastra. Ba noi suntem descoperiti ca martori mincinosi ai lui Dumnezeu; fiindca am marturisit ca El a inviat pe Hristos, cand nu L-a inviat, daca este adevarat ca mortii nu invie. Dar acum, Hristos a inviat din morti. Caci daca moartea a venit prin om, tot prin om a venit si invierea mortilor.” (Prima Epistola catre Corinteni, 15, v. 14 – 21)

Pentru un crestin, sarbatoarea de Pasti reprezinta cel mai important eveniment, acesta fiind strans legat de doua elemente cheie ale mantuirii – moartea pe cruce si invierea Sa, a treia zi. Cele doua constituie baza mantuirii celor care cred in jertfa Fiului lui Dumnezeu.

Daca moartea Sa pe Dealul Golgota (numit de evrei si Dealul Capatanii, el semanand cu un craniu) a fost un fapt confirmat de izvoarele istorice, invierea Sa a starnit controverse, pentru ca de atunci El s-a aratat intr-un alt mod decat acela in care Il cunoscusera izraelitii.

In ceea ce priveste moartea Sa, contemporanii Sai au fost convinsi ca ea a avut loc in ziua rastignirii Sale. In primul rand, moartea Domnului nu se poate sa fi fost un caz de moarte clinica, intepatura din coaste face evident acest lucru. Nu pentru ca ea ar fi fost o rana mortala, ci pentru ca ea a adeverit ca Isus era mort deja, din coaste tasnind apa si sange.

Apoi, comandantul roman insarcinat cu executia a fost convins de moartea lui Isus si a raportat acest lucru lui Pilat. In al treilea rand, trebuie mentionata si cererea preotilor iudaici prin care usa mormantului a fost sigilata cu o piatra, asezata acolo de o straja romana.

Si, in sfarsit, apropiatii sai (ucenici, apostoli, rude, cunoscuti) credeau ca El este mort si de aceea, dupa luarea Sa de pe cruce, l-au infasurat cu un giulgiu curat si miresme, respectand procedura inmormantarii, uitand parca de promisiunea Lui, cum ca va invia.

In ceea ce priveste invierea lui Hristos, exista o serie de dovezi greu de combatut. Ea este confirmata de multi martori si nu se poate spune ca toti acestia au fost vicleni si ipocriti, urmarind foloase prin declararea acestui fapt. Dimpotriva, in urma marturiilor lor ei au „castigat” suferinte, batai, chinuri in lanturi.

Unii au fost decapitati, taiati cu fierastraul, aruncati in arena alaturi de animale salbatice. Altii au ratacit prin pustiuri, munti sau catacombe. Stefan, primul martir crestin, a murit ucis cu pietre, Apostolul Petru a fost rastignit cu capul in jos, Apostolul Pavel a fost decapitat la Roma. Si toate acestea datorita credintei lor, promovand un adevar, aparat cu pretul vietii.

Isus a spus ca va invia a treia zi. Orice calcul am face, fie dupa modelul actual, fie dupa cel iudaic (la evrei ziua incepea la ora 6, seara), vom observa ca Isus a stat in mormant de vineri pana duminica. Majoritatea crestinilor crede ca invierea a avut loc in prima zi a saptamanii, adica duminica dimineata, devreme.

Maria Magdalena si alte femei care au mers duminica (prima zi a saptamanii) dimineata la mormant au aflat ca Isus inviase. Un cutremur de pamant rostogolise piatra de la usa mormantului, iar strajerii fugisera, ingroziti de prezenta unui inger (unele evanghelii mentioneaza doi ingeri).

Acel inger le-a zis femeilor: „Nu va temeti! Stiu ca voi cautati pe Isus care a fost rastignit. Nu este aici; a inviat dupa cum a zis. Duceti-va repede de spuneti ucenicilor Lui ca a inviat. Iata ca El merge inaintea voastra in Galileea!” (Evanghelia dupa Matei, 28, v. 5 – 7) Femeile au plecat, afectate de ce vazusera.

Pe drum, au intalnit pe Isus, care a transmis acelasi mesaj ucenicilor. Intre timp, strajerii au dat de veste preotilor despre cele intamplate, iar acestia au dat multi bani soldatilor pentru ca ei sa spuna ca ucenicii lui Isus au venit noaptea si au furat trupul.

Duminica dimineata, mormantul in care fusese pus Mantuitorul a fost gasit gol. Pentru aceasta s-ar putea gasi mai multe explicatii. 1- prietenii lui Isus I-au luat trupul; 2 – dusmanii lui I-au furat trupul; 3 – Isus a inviat.

Prima ipoteza este greu de sustinut. Ucenicii erau deceptionati de cele intamplate cu Invatatorul lor. Dupa ce „pastorul a fost batut oile si s-au risipit”, ucenicii nu numai ca nu se apropiau de mormantul unde era pusa o straja, dar chiar se ascundeau, de frica autoritatilor.

Apoi, este si mai greu de sustinut ca dusmanii lui I-au luat trupul. Pentru ei, pastrarea corpului inert in mormant era necesara, ca o dovada a faptului ca El nu a inviat. Iar daca ar fi fost totusi asa, cand ucenicii au inceput a raspandi vestea invierii Sale, adversarii lui Isus ar fi putut arata trupul (daca ei l-ar fi furat), punand astfel capat „inselatoriei” crestinilor.

Daca nici unii, nici altii nu indrazneau sa se apropie de mormant, doar prin invierea Mantuitorului se poate explica disparitia trupului crucificat.

In toata activitatea sa, de trei ani si jumatate, Isus a propovaduit doctrina invierii. Nu numai pentru sine, dar pentru toti cei ce cred in El. „Nu va mirati de lucrul acesta, pentru ca vine ceasul cand toti cei din morminte vor auzi glasul Lui si vor iesi afara din ele.” (Evanghelia dupa Ioan 5, v. 28, 29)

Vorbind cu saducheii, o grupare religioasa importanta la acea vreme printre evrei, Isus le spune ca ei se aflau intr-o grava eroare (saducheii, spre deosebire de farisei, nu credeau in invierea mortilor). Iar cu o alta ocazie, Mantuitorul mentioneaza ca El este singura cale prin care cineva poate invia. „Eu sunt invierea si viata; cine crede in Mine, chiar daca ar fi murit, va trai.” (Evanghelia dupa Ioan 11, v. 25)

Conform evangheliilor, Isus s-a aratat ucenicilor Sai de 11 ori in cele 40 de zile de dupa inviere.

In ziua invierii: Mariei Magdalena, femeilor ce veneau de la mormant, lui Simon Petru, celor doi ucenici ce mergeau la Emaus si apostolilor (cu exceptia lui Toma).

In duminica urmatoare: apostolilor (cand s-a consumat celebrul moment al indoielii lui Toma).

Dupa aproximativ patru saptamani: catre sapte dintre ucenicii care pescuiau pe marea Galileii; catre 11 ucenici, pe un munte din Galileea; la peste 500 de crestini deodata.

Inaintea inaltarii: apostolului Iacov.

Dupa 40 de zile, la inaltarea Sa: tuturor apostolilor, pe Muntele Maslinilor.

Realitatea invierii lui Mesia are o semnificatie profunda si reprezinta singurul argument al rascumpararii noastre. Fie ca sarbatorile pascale, care in vremurile noastre si-au pierdut adevarata semnificatie, sa ne intoarca inimile spre Dumnezeu si jertfa Fiului Sau, pentru a ne face mai buni. Sarbatori Fericite!

Ciprian DRAGOS

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu