HANDBAL FEMININ – Patru jucătoare de la Minaur și-au prelungit contractele

Ad imageAd image

Se știe că echipa de handbal feminin a CS Minaur nu trece prin cea mai bună perioadă din istorie. La echipă sunt multe probleme, bani puțini, iar rezultatele sunt cum sunt. S-a zvonit chiar că CS Minaur va cădea în liga secundă la final de sezon. Mai sunt meciuri de judecat, însă știm că echipa de handbal feminin a CS Minaur Baia Mare se străduiește să termine actuala ediție a Ligii Florilor MOL pe un loc cât mai bun.

Și-au prelungit contractele patru dintre jucătoarele venite din străinătate. Este vorba, potrivit csminaur.ro, despre „Alba Chiara Spugnini Santome – pivot, sportvă născută în 30 iunie 2000 (urmează să împlinească 24 de ani), cu prezențe în echipa națională a Spaniei (19 meciuri / 23 goluri). Alba a venit în vara anului trecut la Minaur, a evoluat în 19 meciuri pentru Minaur (campionat și cupă), reușind 92 de goluri, Maria Gomes da Costa – inter stânga, sportivă născută în 13 aprilie 1999. De asmenea, convocată în mai multe rânduri la naționala Spaniei (11 meciuri / 13 goluri). A venit în vară la Minaur, alături de Alba, a jucat în 17 meciuri și a marcat 23 de goluri, Katarina Pavlovic – inter dreapta, sportivă născută în data de 30 ianuarie 1995, componentă a echipei naționale a Croației. Și ea a fost transferată în vară la echipa noastră, jucând în 19 meciuri, cu 83 de goluri marcate și Magda  Cazanga – inter stânga, sportivă născută în 28 mai 1991, componentă a echipei naționale a Angolei. Magda este în cel de-al doilea sezon la echipa Minaur, pentru care a jucat 35 de partide, cu 165 de goluri marcate”.

FOTO csminaur.ro

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu