FOTO – A fost descoperit mormântul ctitorului Mănăstirii Dragomirești

Ad imageAd image
Descoperire importantă la Dragomirești. În ajunul Praznicului Nașterii Maicii Domnului, au fost descoperite osemintele ctitorului Mănăstirii „Sfântul Proroc Ilie” din Dragomirești, județul Maramureș. Anunțul a fost făcut de către Episcopia Maramureșului și Sătmarului, care precizează că osemintele au fost descoperite de către Părintele Protosinghel Iosif Petra, egumenul Mănăstirii Dragomirești.
Acesta „a primit binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, împreună cu ucenicii sfinției sale, după câteva zile de căutări la Prihodiște, locul unde a fost așezată și ctitorită vechea mănăstire de la poalele Țibleșului de către Ieromonahul Pimen Moldovan! Cu bucurie sfântă, pentru acest lucru minunat și bineplăcut lui Dumnezeu, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a oferit o serie de îndrumări părintelui Iosif cu privire la cum și ce trebuie să facă cu osemintele ctitorului”.
„Astfel, se va realiza un mormânt nou în vecinătatea bisericii mănăstirii, după toată rânduiala și importanța pe care o are un ctitor de mănăstire, în care vor fi așezate, după ce vor fi spălate cu Aghiasmă, apă de trandafiri, untdelemn și vin, și sălășluit într-un sicriu nou după toată rânduiala prevăzută în astfel de situații de relocări de oseminte. Mormântul va fi împodobit cu flori, arătându-i cinstire și prețuire și având grijă ca la crucea monumentală ce se va așeza la căpătâiul ctitorului Mănăstirii Dragomirești să ardă o candelă în permanență spre veșnica lui pomenire și odihnă de acum și până-n veac!
Dumnezeu a făcut această minune, chiar de Centenarul Mănăstirii Dragomirești, ca să fie descoperit mormântul și să îi fie aduse osemintele în vatra mănăstirii și să fie pomenit la toate Sfintele Liturghii ca ctitor și întemeietor, îngrijindu-i mormântul după rânduiala bisericii ortodoxe strămoșești. Amintim faptul că la data de 8 septembrie 1947, de Praznicul Maicii Domnului, pentru prima dată în istoria Mănăstirii Dragomirești, a fost săvârșită o Sfântă Liturghie arhierească, de către Preasfințitul Părinte Sebastian (Rusan), pe atunci episcop al Maramureșului -, arhiepiscop al Sucevei și Maramureșului (1948-1950) și arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Sucevei (1950-1956)” precizează Episcopia Maramureșului și Sătmarului.
FOTO episcopiammsm.ro/facebook
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu