Leul continuă să rămână deosebit de stabil față de euro, modificarea cursului de miercuri fiind de 0,001 bani.
Cotația euro a atins miercuri dimineață pe piețele asiatice un minim de 4,873 lei, dar transferurile din cea locală se efectuau în culoarul 4,874 – 4,877 lei, astfel că media a scăzut de la 4,8745 la 4,8744 lei.
Stabilitatea din ultimele luni se datorează reglajelor la care recurge BNR. Ea are la dispoziție o rezervă valutară consistentă, alimentată în prezent de împrumuturile externe ale Ministerului de Finanțe dar și a sumelor intrate de la Comisia Europeană.
„În România o depreciere chiar și de 1 ban sau de 0,2% reprezintă un motiv de „Breaking news” (…), generând anxietate în rândul romanilor”, explică Cristian Popa, membru al Consiliului de administraţie BNR, evoluția pieței locale. În articolul publicat pe blogul opiniiBNR, se mai precizează că „Banca Națională a României a urmărit stabilitatea relativa a cursului și a avut grijă să o mențină în condițiile reducerii graduale și sustenabile a ratei dobânzii, fără să cadă în capcana dobânzilor prea mici”.
La nivelul piețelor financiare internaționale s-a instalat o stare de neliniște în ceea ce privește capacitatea Rezervei Federale de a gestiona efectele pachetului de stimulare anunțat de Administrația Biden pentru a contracara efectele negative ale pandemiei, care are valoarea de 1.900 miliarde dolari. În opinia economiștilor, există riscul supraîncălzirii economiei SUA, ceea ce va duce la creșterea inflației și va afecta încrederea în dolar, în timp ce Fed s-a arătat dispusă să mențină dobânda sa cheie la 0 – 0,25%, chiar dacă prețurile vor depăși, pentru o perioadă scurtă, ținta de 2%
Euro a profitat de această stare și a urcat la 1,2108 – 1,2144 dolari, ceea ce a făcut ca media monedei americane să scadă de la 4,0247 la 4,0205 lei.
Moneda elvețiană stagna în jurul valorii de 1,08 franci/euro, tendința fiind una de ușoară apreciere, așa că media ei a crescut de la 4,5065 la 4,5115 lei.
Cursul lirei sterline a urcat de la 5,5449 la 5,5666 lei, efect al aprecierii ei până la 1,1427 euro.
Pe de altă parte, moneda britanică a atins un nou maxim a ultimilor aproape trei ani față de cea americană de 1,3856 dolari/liră.
Prețul gramului de aur a coborât de la 238,5330 la 238,0588 lei, în timp ce fluctuațiile unciei se limitau pe piețele specializate la 1.840 – 1.847 dolari.
Dobânzile interbancare se mențin la valori comparabile cu cele de la sfârșitul lui septembrie 2017.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 1,54%, valoare identică cu cea de vinerea trecută. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,62% iar cel la 12 luni la 1,73%.
Media monedei poloneze s-a depreciat de la 4,4773 la 4,4809 zloți/euro, însă a celei maghiare s-a apreciat de la 358,78 la 358,09 forinți/euro.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00