Elon Musk a semnalat că preţurile bitcoin şi ethereum par „ridicate”, în contextul în care piaţa criptomonedelor a atins noi recorduri în ultimele zile, relatează Bloomberg.
Miliardarul a făcut această declaraţie în contextul în care îi răspundea pe Twitter lui Peter Schiff, un cunoscut sceptic al criptomonedelor şi un împătimit al aurului – care notase că metalele preţioase sunt mai bune şi decât banii şi decât bitcoin.
„Banii sunt doar date care ne permit să evităm inconvenienţa trocului”, a scris Musk pe Twitter, şi a continuat cu o nouă postare în care a scris „acestea fiind zise, BTC şi ETH par ridicate”.
Anterior, Musk a numit bitcoin o versiune „mai puţin tâmpită” a banilor.
Conform datelor agregate de Bloomberg, bitcoin a atins un nivel record de 56.581 de dolari sâmbătă în Singapore.
Conform datelor agregate de ZF, bitcoin se situa la peste 56.400 de dolari sâmbătă la ora 14.10 (ora României), conform platformei CoinMarketCap – care realizează o medie a preţurilor de pe mai multe exchange-uri. Acesta avea o capitalizare de piaţă de peste 1.000 miliarde dolari.
Totodată, ethereum înregistra un preţ de peste 2.000 de dolari, la o capitalizare de piaţă de peste 229,6 miliarde dolari.